Sterilizare. William Shockley (Premiul Nobel pentru fizică) propusese în 1982 sterilizarea tuturor pământenilor cu un IQ inferior nivelului 100. Șocant (shock-ant?) acest nene, frate! Bine că ideea lui nu s-a pus în practică: s-ar fi pierdut astfel, inclusiv ”sămânța” bravilor politicieni români! Carol. Pe vremea Sovromurilor, un fost director de întreprindere naționalizată, ajuns funcționar în minister, revine în orașul său, însoțind un consilier sovietic, ce știa binișor românește. – Ce stradă e aceasta?, întreabă rusul, traversând orășelul în birjă. – Nu mai știu, răspunde fostul director. Înainte îi spunea Carol. – Și acum e tot Carol, intervine birjarul, evident nemulțumit că noua orânduire îi confiscase o birjă și doi cai. Numai că dracu știe de ce i-au adăugat Max, sau Vax, numai așa, ca să încurce lumea! Bi. Britanica Genevieve LeJeune, proprietară a clubului londonez SkirtClub, a fondat o nouă confesiune sexuală: bi-curious, care are deja 12.000 de membri în toată lumea. E vorba de cineva care, fără să fie (deja) homosexual, e curios să încerce o relație cu o persoană de același sex. Vorbind de confesiuni, dacă vechile Biserici ar fi heterosexualitatea și homosexualitatea, noianul noilor orientări sexuale sunt nenumăratele secte neoprotestante. (M. P. – Dilema veche). Deosebire. Care-i deosebirea dintre democrație și democrația comunistă? Exact aceea dintre un scaun și un scaun electric. Corea. Mii de femei nord-coreene sunt vândute în China, ca mirese sau ca prostituate, potrivit unui nou raport al organizației Korea Future Initiative, scrie CNN. Investigația condusă de instituția londoneză Korea Future Initiative (KFI) include mărturii șocante ale unor fete cu vârste începând de la 12 ani, legate de acte de viol sau de participarea forțată la cybersex timp de zile întregi, fără acces la hrană. Problema traficului de persoane de sex feminin a luat amploare în ultimii ani. Se pare că există o mare cerere pe piața neagră a Chinei. Butoane. ”Dacă ai butoane multe/Toată lumea o să te-asculte./ Dacă n-ai niciun buton/Spânzură-te de plafon.” (C.M. Teodorescu). Intelectuali. Un canibal se plânge de dureri de cap. – Dacă te îndopi cu intelectuali…remarcă altul! Criminalitate. Examen la sociologie. Profesorul: – Ce crezi, criminalitatea crește sau scade? Studentul: – Evident, scade. Pe vremea lui Cain și Abel atingea 50%. Killer. Ce au în comun șerpii, oamenii și țânțarii? Păi, sunt cele mai eficiente mecanisme de ucis: cifrele arată că șerpii omoară, în medie, 50.000 de oameni pe an în întreaga lume, oamenii ucid 475.000 de oameni, iar țânțarii, 725.000 de oameni. (M. C. – Dilema veche). Gusturi. Un canibal invită la masă un alt canibal. La masă, oaspetele e servit cu câteva felii de friptură. Invitatul spune gazdei: – Alaltăieri am văzut-o pe nevastă-ta. Ce frumusețe! Trebuie să fie tare ”bună”…știi tu la ce mă refer… – Dacă-i bună, mai ia o felie, te rog! Soț. O tânără din Australia a decis să se mărite cu un pod. „E frumos, puternic și de încredere”, a declarat australiana despre noul său soț, care mai e și francez pe deasupra, Le Pont du Diable, în Céret, sudul Franței. Nu vreau să zgândăr aprinsele dispute din jurul familiei tradiționale, însă, citind știrea, m-am oprit nițel să privesc și eu Podul Grant din București. (S. G. – Dilema veche). Marx (Karl). Strâmtorat bănește, filosoful i-a scris mamei sale o scrisoare, prin care o ruga să-i trimită un avans în contul moștenirii ce i s-ar cuveni după decesul acesteia. Asta mă ajută pe mine, nespecialistul, să înțeleg mai bine opera lui capitală…”Capitalul”… Semnal. A fost descoperită, în sfârșit, sursa unui semnal care le-a dat bătăi de cap astronomilor australieni timp de 17 ani: era chiar cuptorul cu microunde al observatorului. (C. Ș. Dilema veche). Chanel. La fiecare 30 de secunde, în lume se vinde un flacon de ”Chanel nr. 5”. Coco are o frumoasă posteritate, voila! Rendez-vous. În ultimii doi ani, întâlnirile mijlocite de site-urile specializate au crescut în SUA cu 36%. Alcool. George Washington a împărțit peste 500 litri de alcool pentru a fi reales. Omonime (oare întâmplătoare?). În spaniolă, cuvântul „esposas” înseamnă atât „soții” cât și „cătușe”. Hazard. Numele dat unei forme de cauzalitate căreia nu-i cunoști regulile. Titlu. Un titlu inspirat, bine ales, este ”proxenetul” oricărei cărți. Lung. Cum se spune în daneză la prezervativ? „Svangerskabsforebyggende middel”. P.S. Păi, până îl pronunți, în plină acțiune, „căciulița” devine, mă tem, inutilă…Amar. Întrebată cu cine va vota la viitoarele alegeri, Monica Lewinski a răspuns: ”Cu democrații, fiindcă republicanii mi-au lăsat…un gust amar.” Moldovenisme. Gazeta basarabeană ”Plugariul roșu” scria prin anii 1930, anticipându-l cu peste jumătate de veac pe rătăcitul Vasile Stati (”Dicționa moldovenesc-român”) – ne semnalează scriitorul Mircea Radu Iacoban (cel care a copilărit în Ițcanii Sucevei, în aceeași casă în care aveam să copilăresc și eu, peste două decenii) – astfel: ”De loc nouî nu ne trebuie gramaticî literarî româneascî, căci cu așa gramaticî noi am nădușî di tăt limba noastrî dreaptă, moldovineascî.” Curat nădușală…Parcare. Studiile arată că 7% dintre americanii religioși se roagă la Dumnezeu ca să găsească un loc bun de parcare. Sucevenii vor trebui curând, mă tem, să le urmeze exemplul.