„Însemnări din subterană”

„Însemnări din subterană”
Autor: F.M. Dostoievski
Traducător: Emil Iordache
Aparitie: 2012
Nr. pagini: 176
Editura: Polirom
“Însemnări din subterană” este una dintre cele mai importante lucrări ale scriitorului rus Feodor Dostoievski, publicată pentru prima dată în 1864.
Cartea este considerată o piatră de temelie a literaturii existențialiste, anticipând teme filosofice care au devenit centrale pentru scriitori și gânditori moderni precum Nietzsche, Sartre și Camus.
Descriere
Omul este o enigmă. Ea trebuie dezlegată și, chiar dacă ai consacra o viață întreagă spre a o dezlega, să nu spui că ai pierdut vremea fără rost. Eu mă ocup de aceasta enigmă, deoarece vreau să fiu om. A studia viața și oamenii reprezintă prinipalul meu țel și unica mea preocupare.
Dezvăluirile făcute în ’subterană’ determină destinul lui Raskolnikov, al lui Stavroghin și al lui Karamazov. Începe pelerinajul de mucenic al omului pe căile libertății arbitrare. Acest pelerinaj îl va duce la ultimile limite ale dedublării. Dialectica dintre om și destinul său se întrevede în “Însemnări din subterană” ți se va contura în marile romane dostoievskiene.
Sub fascinația marilor romane ale lui Dostoievski, opera lui de tinerețe este trecută uneori pe lista lecturilor neobligatorii. Dar pentru orice cititor atent și reponsabil este clar că scrieri precum „Nopți albe” sau „Satul Stepancikovo” au valoare în sine, nu numai ca „trepte” spre „Crima și pedeapsă” sau „Frații Karamazov.”
Frânturi din „Însemnări din subterană”
„Și când iubești poți trăi fără fericire. Și la necaz viață-i frumoasă, e bine să trăiești pe lumea asta, oricum ți-ar fi viața.”
„Am ajuns până acolo încât acum mă gândesc că uneori iubirea constă în dreptul de a-l tiraniza pe cel iubit, drept pe care el ți-l dă de bunăvoie. În visurile mele de taină, nici nu puteam să-mi imaginez iubirea altfel decât ca pe o luptă, ea începea mereu cu ură și se încheia cu o supunere morală, dar mai apoi nici nu mai puteam să-mi imaginez ce să fac cu obiectul supus.”
„Ne e greu și să fim oameni, oameni cu trup și sânge adevărat, al nostru; ne rușinăm de asta, considerăm că e o mare rușine și tare ne mai place să fim niște oameni universali nemaivăzuți.”
„Eu știu numai să mă joc cu vorbele, să visez așa în mintea mea, dar în realitate îmi trebuie… liniște. Și pentru ca să nu fiu deranjat, aș vinde toată lumea acum pe o copeică.”
„Omului îi place să-și cântărească numai amărăciunea, iar fericirea nu și-o cântărește. Însă, dacă ar socoti-o cum trebuie, ar vedea că fericirea există destulă pentru fiecare.”