Țeapă

Înșelați de colegul de apartament, cu specimene de 50 de euro aduse din Ucraina



Tinerii au găsit în locul sutelor de euro pe care le strânseseră specimene fără valoare
Tinerii au găsit în locul sutelor de euro pe care le strânseseră specimene fără valoare

Un tânăr student la Suceava și prietena acestuia au fost înșelați chiar de către colegul de apartament care le-a plătit chiria și le-a înlocuit economiile de câteva sute de euro cu bancnote similare, care însă erau specimene fără nici o valoare aduse din Ucraina.
Pe bancnotele respective scrie mare: „Suvenir. Nu este mijloc de plată”, însă în limba ucraineană.
Constantin B., în vârstă de 21 de ani, din municipiul Roman, a reclamat luni după-amiază la poliție că tânărul cu care locuiește într-un apartament închiriat în cartierul Obicini l-a înșelat, plătindu-i chiria cu o bancnotă specimen de 50 de euro.
Colegul de apartament, susține păgubitul, i-ar fi dat duminică suma de 90 de euro, o bancnotă de 50 și două de 20 de euro.
„Nu m-am uitat la bani, că aveam încredere în el. Abia a doua zi am observat că bancnota de 50 de euro era un specimen din cele de pe afișele de prezentare ale băncilor. Era în ucraineană și nu mi-am dat seama”, a povestit Constantin B.
Căutând prin apartament, într-un caiet în care ținea suma de 100 de euro, păgubitul a observat și că banii aceia au fost înlocuiți cu două specimene de același gen.
În drum spre poliție, a mai povestit Constantin B., a fost sunat de prietena lui, care i-a spus că strânsese 200 de euro pentru a-i face o surpriză de ziua lui, însă când a verificat în locul în care ascunsese banii, o carte de limba română, a găsit patru specimene de 50 de euro identice cu celelalte.
Colegul de apartament învinuit ar fi un tânăr din municipiul Botoșani, Alin Burcă, în vârstă de 22 de ani.
„S-a solicitat sprijin la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, care a stabilit că nu este vorba de săvârșirea unei infracțiuni privind falsul de monede sau alte valori, întrucât bancnotele respective sunt specimene fără valoare”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, precizându-se că în cauză a fost întocmit dosar penal față de tânărul botoșănean pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.