În primele două zile de depunere a dosarelor de admitere la facultățile din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, numărul locurilor scoase la concurs a fost depășit de cel al candidaților care s-au înscris la cursurile de licență, zi. În primele două zile de înscriere s-au depus cu 891 de dosare mai mult decât numărul de locuri scoase la concurs, atât bugetate, cât și în regim cu taxă.
Universitatea „Ștefan cel Mare” a scos la concurs pentru această sesiune de admitere un număr de 928 de locuri bugetate și 1.922 de locuri în regim cu taxă, la cursurile de zi, licență. Dosarele depuse până acum depășesc numărul de locuri, iar Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică a bătut recordul înscrierilor, cu 2.429 de dosare depuse în doar două zile de la startul înscrierilor. Deși numărul de înscrieri l-a depășit deja pe cel al numărului de locuri, există specializări pentru care au optat foarte puțini candidați sau chiar nici unul. Un exemplu în acest sens ar fi specializarea Limba și literatura ucraineană și o limbă modernă, pentru care nu a optat încă nimeni, în timp ce la specializarea Biblioteconomie și știința informării s-a înscris un singur candidat.
Și la învățământul la distanță cererea este mare, iar numărul de locuri scoase la concurs este aproape ocupat. Universitatea a scos la concurs la această formă de învățământ un număr de 960 de locuri, pentru care au optat până acum 730 de candidați. La studiile de masterat, pentru ocuparea a 580 de locuri s-au înscris în primele două zile 176 de concurenți.
Perioada de înscriere la facultate continuă până pe 24 iulie. O zi mai târziu, la Universitatea „Ștefan cel Mare” se vor organiza probele de admitere pentru facultățile la care se intră pe bază de concurs, iar pe 26 iulie se vor afișa rezultatele acestei sesiuni. Candidații declarați admiși se vor putea înmatricula în perioada 27-31 iulie.





