Festival

Înscrieri pentru „Festivalul Național de Ouă Încondeiate” – ediția a III- a Ciocănești

Creatorii de artă populară – încondeietorii de ouă – pot să se înscrie, până pe 28 februarie, la Primăria comunei Ciocănești, pentru participarea la ediția a treia a „Festivalului Național de Ouă Încondeiate”, care se va desfășura în perioada 3-5 martie. Organizatorii s-au gândit ca în acest an, alături de încondeietorii de ouă să fie „la loc de cinste” și alți creatori populari, cu alte expoziții de artă populară tradițională, amenajate în comuna muzeu Ciocănești, „prilej al unui veritabil schimb de experiență pentru artizanii din diferite zone ale țării”, după cum susține primarul comunei, Gheorghe Tomoiagă. Tot el a mai spus că Festivalul are menirea de a da „aprecierea cuvenită vechilor tradiții și obiceiuri, stilului vechi de încondeiere moștenit de la strămoși, dar și creației noi autentice din fiecare zonă a fiecărui artist creator de artă populară. Considerăm oportună înnobilarea Festivalului Ouălor Încondeiate cu alte expoziții de artă populară tradițională care pot fi organizate cu această ocazie în comună”. Toți cei interesați se pot adresa organizatorilor pentru rezervări de locuri în pensiuni și standuri de expoziție la telefon 0230/577135, Primăria Ciocănești, 0745/357891 – Primar, 0745/391857 –Viceprimar, 0740/826305 – Agent de turism, 0745/381833 –director – Casa de Cultură Ciocănești.

Recomandări

CJ Suceava organizează la finalul acestei săptămâni o nouă ediție a Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean
Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean