Înscrieri la Festivalul Național de Colinde Tradiționale și Cântece de Crăciun „Poveste de iarnă” din Vatra Dornei

Copii și tineri din toată țara, cu vârste cuprinse între 4 și 20 de ani, se pot înscrie,până pe 4 decembrie 2024, la Festivalul Național de Colinde Tradiționale și Cântece de Crăciun „Poveste de iarnă”, ediția a II-a, la Vatra Dornei.
Evenimentul este organizat de Asociația Green-Land Bucovina și va avea loc în perioada 14-15 decembrie 2024, la Casa de Cultură “Platon Pardău” din Vatra Dornei. Concursul se va desfășura pe trei secțiuni: colinde tradiționale, grupuri de până în 5 membri și cântece de Crăciun.
Juriul acestui festival-concurs tematic de iarnă va fi format din interpretul de muzică populară Pamfil Roată, prof. Loredana Ceică, inspector școlar pentru arte în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, interpreta de muzică populară Maria Mihali-Achim, artistul UDDI, interpretul Doru Todoruț și realizatorul de emisiuni Radio Iași, George Vanvu.
„Îi așteptăm cu bucurie pe toți tinerii talentați din țară la Festivalul «Poveste de iarnă», în inima Bucovinei, la Vatra Dornei. Va fi cu siguranță un regal artistic, o varietate de piese tematice, puse în scenă de multe voci bune. Ne aflăm la cea de-a doua ediție și ne vom da toată silința ca toți cei prezenți să se bucure de magia Crăciunului, de atmosfera feerică din preajma sărbătorilor de iarnă. Este cea mai frumoasă perioadă a anului și nu o putem celebra altfel decât prin muzica specifică acesteia. Va fi un mix între tradițional și modern”, a transmis directorul artistic al festivalului, artista DYA.
Toate detaliile legate de înscriere și regulament pot fi găsite pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/festivalulpovestedeiarnași la numărul de telefon: 0773 866 502.

Recomandări

Opt concerte, șapte orașe, săli arhipline, bilanțul primului turneu național de Crăciun susținut de Corala „Ciprian Porumbescu”

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Peste 40 de cete de urători vor participa în a treia zi de Crăciun la Festivalul Internațional „Obiceiuri de iarnă” din centrul Sucevei

Vatra Dornei va găzdui luni, 29 decembrie, cel mai frumos festival de datini și obiceiuri de iarnă din Bucovina

Primăria Liteni a pregătit trei evenimente culturale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Crăciun și Anul Nou

Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou