Numărul populației a scăzut cu 4.624 în luna noiembrie 2009, în condițiile în care s-au născut peste 17.000 de copii și au decedat aproape 22.000 de persoane, potrivit Institutului Național de Statistică.
„În luna noiembrie 2009 numărul populației a scăzut cu 4.624 persoane, în timp ce în luna noiembrie 2008 a scăzut cu 3.614 persoane”, a anunțat, joi, Institutul Național de Statistică.
Potrivit INS, în luna noiembrie 2009 s-au născut 17.306 copii (9,8 născuți-vii la o mie de locuitori), cu 2.736 mai puțini decât în luna octombrie, și au decedat 21.930 de persoane (12,4 decedați la o mie de locuitori), cu 143 mai multe decât în luna anterioară.
„Numărul născuților-vii a fost mai mic cu 514 în luna noiembrie 2009 față de aceeași lună din 2008, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 496 față de luna noiembrie 2008”, a precizat INS.
Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în noiembrie anul trecut a fost de 190 (11 copii sub un an la o mie de născuți-vii), în scădere față de luna anterioară, când au fost înregistrate 201 decese la copii sub un an, și cu patru cazuri mai puțin față de noiembrie 2008.
Și numărul căsătoriilor oficializate în noiembrie 2009 a fost în scădere, respectiv 7.036 (patru căsătorii la o mie de locuitori), cu 8.236 mai puține față de luna precedentă. Prin hotărâri judecătorești definitive s-au pronunțat 1.740 de divorțuri (0,99 divorțuri la o mie de locuitori), cu 91 mai multe decât în luna octombrie.
De asemenea, numărul căsătoriilor din noiembrie anul trecut este cu 1.996 mai mic decât în aceeași lună din 2008, iar prin hotărâri judecătorești definitive s-au pronunțat cu 1.481 divorțuri mai puține comparativ cu aceeași perioadă.