Departamentul de Stat, echivalentul ministerului afacerilor externe american, a organizat de curând, în cooperare cu CIA, un seminar despre Europa de Est.
După câțiva ani în care regiunea noastră era considerată un mare succes (și noi trimiși să dăm lecții despre tranziții de succes în Bierlorusia și Egipt- cine se lăsa trimis), victoriile în alegeri ale câtorva partide populiste, dezamăgirea UE cu România și Bulgaria, care după intrare nu se comportă tocmai european, violențele de la Budapesta din anul 2006, incapacitatea partidelor cehe să formeze un guvern, nesfârșitele certuri din coaliții care fac unele țări aproape neguvernabile au sfârșit prin a îngrijora pe americani. Regiunea lor favorită și mult lăudată e stabilă? Care sunt factorii de destabilizare și care sunt riscurile unei asemenea destabilizări? Am fost chemată cu profesorul Ivan Szelenyi de la Yale University (tradus și în limba română) și cu un coleg de la Freedom House să raportăm ce e putred în țările fostului pact de la Varșovia. Și cum ani de zile m-a acuzat România Mare că am fost agent CIA, iar asta a fost prima mea întâlnire cu CIA, raportez în mod transparent tuturor ce am spus noi acolo.
Am căzut cu toții de acord că actuala tendință economică este încă bună, cu excepția Ungariei, care mai mult se târăște, celelalte țări cresc masiv. Imigrația de forță de muncă calificată pune probleme după intrarea în Europa, pentru că nu avem capacitate să calificăm pe cei rămași, care există, la nivelul celor care au plecat și atunci ne punem problema să importăm forță de muncă de la vecini. Ucraina are deja cinci milioane de oameni peste frontiere, și R Moldova cel puțin unul. Dar dacă actualul ritm pozitiv de creștere continuă, regiunea va supraviețui cu succes problemelor politice, care vor fi absorbite ca de un tampon.
De ce câștigă alegerile partide noi și improvizate, precum GERB și SMER, în Bulgaria și Slovacia, contra unor partide vechi, cu merite în integrarea europeană? În general, de ce e așa de scăzută popularitatea guvernelor, a parlamentelor, a liderilor politici? Că nu doar la noi e asta. Răspuns: pentru că la aproape douăzeci de ani de la revoluțiile anticomuniste avem încă o clasă politică de mântuială, oamenii cei mai buni nu intră în politică sau dacă intră se strică, coalițiile se ceartă pentru că nu împart doar fotolii ministeriale, ci zone de influență de care atârnă clienți și firme, din cauza unei mize mult mai mari deci, pentru că politica e încă prea hrăpăreață și corupția prea mare. Orice lider populist cu un discurs mai radical câștigă voturi dacă se prezintă contra acestei clase politice, și așa se explică asemenea derapaje. Soluția e să ai lideri populiști, dar nu radicali, mai la centru, gen Traian Băsescu. Băsescu stă între noi și ascensiunea unui Becali, deși dacă chiar el se aliază cu Becali nu prea mai văd avantajul.
Riscul principal la viitoarele alegeri? Eu, cel puțin, am prezis rezultate încâlcite și guverne cu dificultăți, ca în Cehia sau Polonia dinainte de ultimele alegeri. Dar riscul cel mai mare – că restul sunt lucruri cu care ne-am obișnuit- este întoarcerea lui Viktor Orban la putere la Budapesta. Am văzut cu plăcere că profesorul Szelenyi, deși maghiar, a fost cu totul de acord cu mine. Orban, care sapă și la noi pe moderații din UDMR și încurajează pe radicali, a devenit dintr-un conservator teribilist genul Avramescu (asta era în 1990) un naționalist și un radical, el a fost în spatele manifestanților de la Budapesta, el face turul Covasnei și Harghitei îndemnând pe cei de acolo să fie mai radicali când cer autonomie, etc. Orban e bad news. Ultimele două dăți a pierdut la mustață, și pentru că europenii au arătat net că nu îl plac, de data asta însă mă tem că revine. Dar, din nou, dacă revenirea lui găsește o zonă secuiasc prosperă, o să ne descurcăm.
