Îngrijirea pielii în sezonul rece



Cea mai bună metodă de a preveni crăparea buzelor este aplicarea unui balsam. Foto: OREDIA
Cea mai bună metodă de a preveni crăparea buzelor este aplicarea unui balsam. Foto: OREDIA

Iarna, pielea are nevoie de o îngrijire specială pentru că în acest anotimp umiditatea este foarte scăzută, iar epiderma trebuie hidratată.
Pentru a vă menține pielea catifelată și moale iarna este important ca întregul corp să fie foarte bine hidratat. Aspectul pielii se modifică semnificativ din cauza condițiilor de mediu, însă trebuie să știți că situația va reveni la normal după ce frigul trece, iar umiditatea din aer crește. Din păcate, multe doamne nu știu cum să își îngrijească pielea în sezonul rece, iar consecințele sunt neplăcute. Pielea devine mai uscată, mai sensibilă și își pierde elasticitatea, iar semnele îmbătrânirii devin mai vizibile. Iată ce puteți face pentru a rezolva această problemă.
Hidratarea, punctul-cheie
În primul rând, țineți cont de faptul că pielea are nevoie de hidratare. O idee preconcepută și greșită este că spray-urile cu apă termală și cremele hidratante se folosesc numai vara. Adevărul este că, dacă în lunile de iarnă pielea este prea uscată și mată, asta înseamnă că are nevoie de mai multă hidratare. Așa că este momentul să cumpărați spray-uri, seruri și măști hidratante. Evitați să folosiți săpun de față sau loțiuni ce conțin alcool, căci aceste produse usucă și mai mult pielea. Iarna, chiar și femeile cu ten gras trebuie să se demachieze cu lapte și loțiuni fără alcool. Dacă în această perioadă observați că pielea devine hipersensibilă, alegeți produse demachiante cu pH neutru.
Schimbați-vă crema de față sau laptele hidratant
Este adevărat că produsele hidratante pe care le folosiți iarna trebuie să fie grase. Un lucru interesant este că tipul de ten se poate schimba în timpul sezonului rece. De exemplu, dacă aveți tenul gras, acesta poate deveni normal, pielea normală se poate usca, iar tenul uscat poate deveni hipersensibil. Aceste modificări durează însă doar în lunile cu frig, iar fenomenul se petrece din cauza faptului că umiditatea și temperaturile scăzute modifică aspectul pielii. Indiferent de tipul de ten, cea mai bună alegere pentru sezonul rece ar fi o cremă hidratantă care să conțină vitamine, uleiuri esențiale și ingrediente hrănitoare, Aloe Vera, extracte de mușetel, miere sau ulei de măsline.
Hidratați întregul corp
Este indicat să faceți un gomaj o dată pe săptămână pentru a îndepărta celulele moarte de pe piele și pentru a îmbunătăți circulația sanguină. Nu uitați să vă hidratați pielea după fiecare baie sau duș. Alegeți un lapte de corp hidratant mai uleios sau chiar o loțiune corporală pentru a vă hidrata, catifela și hrăni pielea. Dacă pielea este foarte uscată sau sensibilă, puteți folosi uleiuri pentru bebeluși sau un ulei de corp, pentru hidratare în profunzime. Uleiul pentru bebeluși trebuie aplicat din belșug imediat după duș, cât pielea este încă umedă. Vântul iernii nu este benefic pentru pielea dumneavoastră, așa că aveți grijă să o protejați. Purtați întotdeauna mănuși, căciulă sau pălărie și fular, pentru a evita uscare excesivă a pielii.
Îngrijiți-vă mâinile și buzele
Este esențial ca mâinile să fie în permanență hidratate, mai ales înainte de a ieși afară. Optați pentru o cremă cu vitamine și alte ingrediente hrănitoare. Aplicați crema cel puțin de două ori pe zi pentru ca mâinile să se mențină catifelate și bine hidratate. Pentru a asigura hidratarea în profunzime a pielii mâinilor, puteți combina crema cu o picătură de loțiune hidratantă pentru față.
Buzele crăpate reprezintă un „fenomen” frecvent în lunile de iarnă. Pielea buzelor este foarte delicată și sensibilă și se deshidratează foarte ușor. Cea mai bună metodă de a preveni crăparea buzelor este aplicarea unui strugurel mai uleios. Folosiți un strugurel care să conțină ingrediente de hidratare, pentru ca buzele să rămână moi și netede. Altă variantă pentru protejarea buzelor ar fi exfolierea, cu ajutorul unei creme fine de exfoliere și al unei periuțe de dinți. Astfel, celulele moarte sunt îndepărtate. Puteți opta pentru balsam de buze cu factor de protecție ridicat (cel puțin 15) sau pentru balsamuri de buze ce conțin ceară.



Recomandări

Cockteil…cu amor, umor și poezie. România eternă