Înger cu coarne?

Despre ce s-ar cuveni să scrie azi un condeier care se respectă? Nici o îndoială, temele-s obligatorii: Ghiță, pușcăriile, Iohannis, Coldea, Dragnea, Kovesi – presa scrisă dă-n colocot, televiziunile și mai și. Exacerbarea politicului de Dâmbovița ne urâțește sufletește, românii s-au acrit, s-au înrăit peste măsură, nu mai încap nuanțele, toleranța și logica argumentării, iar buna credință, rușinată, s-ascunde-n nămeți, numărându-și zilele. Vorba blândă e semn de slăbiciune, câștigă cine țipă mai tare, mișculează mai abil și înjură mai apăsat. Când toți invocă obsesiv destinul țării văzut prin ferestruica interesului propriu, cine să-și mai întoarcă privirea către niscaiva gâze, paseri și alte viețuitoare amenințate că-și vor pierde definitiv orice urmă în babilonia veacului? Noroc de sub-tema bugetului: cârpit și răs-cârpit precum anteriul lui Arvinte, prevede, în fuioarele de cifre, și parte din suma de 312.000 lei alocată de Ministerul Mediului pentru ce credeți? Pentru bunăstarea gânganiei numită caradașcă, viețuitoare a pădurii ieșene Uricani. Cu atâta bănet s-ar putea organiza un mega-festival muzical precum UNTOLD, ori zeci de magnifice focuri de artificii, ori cine știe câte schimburi de experiență în Honolulu. Dar nu, nouă ne arde de soarta bâzdâganiei încornorate numită caradașcă! Ce dacă e-n pericol de dispariție, avem filmări, o putem vedea gratis la NATURE tv, și, oricum, e-o insectă urâtă, sperie copiii cu cleștii-coarne imenși, părând coborâtă de pe ecranul nu știu cărui film de groază. Cine-o întâlnește să-și scuipe-n sân și s-o calce în picioare! Ei bine, tocmai bănuții alocați pentru supraviețuirea caradașcăi arată că nu ne-am uscat de tot sufletește, că nu ne-au copleșit deplin indiferența și egoismul și că mai este cineva care să gândească total apolitic (sper) la o temă atât ne-politică precum prezervarea viețuitoarelor primejduite cu extincția. Lumea ori nu știe, ori nu vrea să știe că la fiecare zece secunde dispare încă o specie de pe Terra. După cum scrie revista „Science”, între 0,12% și 1,16% dintre toate viețuitoarele pământului ies definitiv din peisaj în fiecare an, iar rata dispariției este de 1000 ori mai mare decât în trecutul planetei. Deja numărul speciilor de vertebrate a scăzut la jumătate! Ar putea fi vorba despre una dintre extincțiile ce revin periodic, la mari intervale de timp, numai că rata disparițiilor este năucitoare: de 80 de ori mai mare decât în vârstele revolute ale umanității! Drept pentru care revenim la inocenta caradașcă: bine că și-a amintit cineva și de soarta clonțatei Lucanus Cervus! În pădurea Uricani viețuiesc cele mai mari rădaște din România (explicația: doar stejarul de aici este bogat în Inozitol, prielnic dezvoltării larvelor). N-au mai rămas decât circa 500 încornorate. Cine și cum le-a numărat, nu știu; vor fi existând metode, sper că nu se acordă finanțarea pe cap de insectă și să se fi estimat fraudulos (suspiciune motivată: nu degeaba se spune că „se fură ca-n pădure”). De notat faptul că Ministerul Mediului se arată interesat și de protejarea a două plante din același areal, aflate tot pe lista roșie a amenințării cu dispariția: mlăștinița și rogozul. Na, rădaște, rogoz – poftim priorități guvernamentale! Culmea-i că, într-o societate normală, chiar trebuie să fie! Am intitulat această însemnare „Înger cu coarne” (pornind de la titlul unei cărți a lui Dorel Schor) deoarece pseudo-coarnele rădaștei se văd de la o poștă – dar de ce înger? Fiindcă, incredibil, marea insectă se hrănește cu… duh sfânt. Cu nimic, adică. Mănâncă doar larva rădașcăi: se delectează cu lemn putrezit, și o face temeinic, îndelung, rămânând sub scoarța bușteanului între trei și cinci ani. Rădașca, așa cum o știm noi, nu-i interesată mai deloc de ospețe: vrea doar să-și găsească grabnic perechea și să-și fecundeze partenera, după care, precum somonul, va muri. Femela are soartă asemănătoare: moare după depunerea ouălor. Pădurea Uricani s-a micșorat mult în ultimele decenii, au rămas dor 107 ha., din care 68 au fost declarate în 1994 rezervație naturală. Ministerul a emis un lung și stufos ordin draconic ce reglementează accesul și comportamentul celor ce pun piciorul pe potecile pădurii. Între altele, pentru prezervarea microhabitatului rădaștei se interzice practicarea paintball-ului, așa că sătenii din Uricani vor trebui să se abțină (la București se știe că, pe coclaurii Moldovei, lumea se dă în vânt după paint-ball!) Lăsând ironiile, să consemnăm gestul ocrotirii inocentei și primejduitei caradaște printre puținele semne de normalitate într-o societate tot mai zăpăcită de agitația politicalelor dezlănțuite.