HANDBAL

Înfrângere rezonabilă în fața Stelei



Înfrângere rezonabilă în fața Stelei
Înfrângere rezonabilă în fața Stelei

Sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava s-a dovedit mai mult ca oricând prea mică pentru sucevenii care au dorit să-și vadă favoriții la lucru, și asta pentru că universitarii întâlneau în teren deținătoarea Challenge Cup, Steaua București. Partida a început într-o notă echilibrată, care a ținut doar opt minute, oaspeții trecând în avantaj la două și apoi patru goluri, astfel că în minutul 14 tabela arăta scorul de 5 – 9. Cu toate că aveau în teren jucători mult mai experimentați, steliștii nu au reușit să se distanțeze la mai mult de șase goluri pe toată durata primei reprize, cu această diferență intrând la pauză în vestiare, scor 15 – 21. Începutul reprizei secunde a aparținut oaspeților, care au menținut diferența, ba chiar au mărit-o în minutul 36, pe fondul greșelilor la finale ale sucevenilor, 18 – 25. Mult mai proaspeți din punct de vedere fizic, dar și cu o apărare cu doi oameni avansați, elevii lui Petru Ghervan au reușit să reducă diferența, ajungând la patru goluri în spatele Stelei, scor 22 – 26, în minutul 45. Ultimele zece minute de joc aveau să arunce în aer, atât tribunele, cât și băncile tehnice ale celor două echipe, după ce studenții au reușit să marcheze de patru ori consecutiv, fără să primească vreun gol, astfel că în minutul 58, oaspeții mai aveau un avantaj de doar două goluri, scor 28 – 30. Studenții continuă asediul la poarta Stelei și reușesc să marcheze la primul atac, dar golul este anulat de arbitri, pe motiv că suceveanul a călcat semicercul. Mai mult, până la final, oaspeții primesc gratuit două lovituri de la 7 metri, în două faze contestate vehement de universitari. Steliștii transformă cele două lovituri și câștigă meciul la patru goluri, după ce au avut mari emoții pe finalul partidei, scor 28 – 32.
– Antrenorul Ghervan, mulțumit de jocul din repriza secundă al elevilor săi
Tehnicianul sucevean, Petru Ghervan a declarat la finalul partidei că dacă sportivii săi erau mai atenți la finalizare puteau să câștige acest meci. „Din păcate, la fel ca în meciurile de la Timișoara sau la Târgu Jiu, concentrarea jucătorilor noștri nu a fost una foarte bună în multe momente ale jocului, fapt ce a dus la ratări din situații clare, dar și la goluri încasate foarte ușor, mai ales pe extreme. În această săptămână am exersat mult apărarea avansată, pe care am aplicat-o foarte bine în repriza secundă, atunci când din punct de vedere fizic am fost peste adversarii noștri. Una peste alta am crezut că putem sta lângă steliști și am reușit acest lucru, partida nefiind numai una de prezență. În continuare trebuie să ne concentrăm mult mai mult și să ajungem la forma sportivă maximă în meciurile directe cu echipele care la fel ca și noi luptă mentru menținerea în prima ligă”, a precizat Petru Ghervan. Pentru suceveni au evoluat Nicolaevici, Andrei, Gavriloaia (5 goluri), Tcaciuc, Mihai Cezar, Chiruț (8), Ignat (2), Țuțu (2), Zvanciuc, Mitrea (6), Dospinescu, Adomnicăi (3), Bursuc (1) și Brădățan, în timp ce pentru steliști au jucat, Laufceac, Ciobanu, Novac (6), Tudor, Gheorghe, Mihailă (5), Mazilu (3), Stamate (2), Rudic (4), Dediu, Șania (6), Voinea (3), Cian (1) și suceveanul Mihuț Pancu, cel care a reușit să marcheze două goluri în poarta Universității. În următoarea etapă, studenții vor juca pe terenul celor de la Dinamo București, urmând ca peste două săptămâni să joace din nou acasă un meci foarte important în compania HCM-ului din Bistrița.
Clasament Liga Națională de Handbal:
1 HCM Constanța 18 16 1 1 550 454 33
2 Steaua MFA București 18 15 0 3 613 511 30
3 Dinamo Baumit București 18 14 1 3 629 519 29
4 UCM Reșița 18 10 4 4 600 542 24
5 Uztel Ploiești 18 11 1 6 511 497 23
6 Izometal Timișoara 18 9 2 7 526 504 20
7 Minaur Baia Mare 18 9 0 9 572 567 18
8 Energ. Lign. Pandurii Tg. Jiu 18 7 1 10 522 523 15
9 CSM Medgidia 18 7 1 10 556 567 15
10 CS Universitatea Suceava 18 7 1 10 519 577 15
11 HCM Brașov 18 6 1 11 478 498 13
12 HCM CSM Bistrița 18 6 0 12 468 512 12
13 Universitatea Cluj 18 2 1 15 427 543 5
14 Politehnica Iași 18 0 0 18 464 621 0



Recomandări

Peste 400 de dascăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani

Peste 400 de dacăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani
Peste 400 de dacăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani