Trăim vremuri dacă nu bune, atunci cu siguranță absolut interesante. Oricum, tulburi. Atât de tulburi, încât prin ele nu reușim să mai distingem binele de rău, frumosul de urât, normalul de anormal. Cel mai straniu fenomen care se petrece, iată, deja de mai bine de 20 de ani, este acela că niște imbecili, niște neica nimeni, niște infractori în ultima instanță, ajunși să ocupe felurite funcții în toate domeniile, ne fac viața un chin, un coșmar, impunându-ne niște norme și niște repere conform minților lor subdezvoltate. Iar asta încă ar fi suportabil, dacă nu ar încerca, sub formă de bonus, să te mai și ia de prost, găsind fel de fel de explicații și justificări pentru toate acțiunile lor penale. De ce sunt așa pornit? Și pe cine? Păi, dumneavoastră n-ați urmărit toată panarama din tribune de la meciul cu Uruguay? Ați fost atenți la ce s-a petrecut de fapt și ce explicații au încercat să ne bage pe gât toți nenorociții în cap cu alde Nașu și Corleone, dar și cu șefii infractorilor reuniți în bandele numite BGS și Jandarmeria, secondați de complicii de la (apără, Doamne, până și ăștia!?) Coca Cola. Pe scurt, pe la o bucată, niscai spectatori au afișat un banner cu un text cât se poate de civilizat, alcătuit doar din inițiale: FRF = RMGC, asta din urmă însemnând Roșia Montană Gold Corporation. Se știe de ce scria așa. Mesajul era clar direcționat către Nașu’, artizanul contractului de sponsorizare. Ce a urmat, e greu de imaginat: brutele de la BGS au tăbărât pe oameni, bușind în toate direcțiile tot ce prindeau, inclusiv femei și copii. Care n-aveau oricum legătură cu banner-ul. Ca să fie masa bogată, hop și cretinii de la Jandarmerie, cu pulanele din dotare. De ce? Pentru un banner!? Cine sunt animalele astea devenite servitorii infractorilor care conduc fotbalul românesc în loc să fie de mult în fundul pârnăii? Cine sunt animalele de șefi de la BGS și de la Jandarmerie care au dat ordin să intervină malacii? Absolut sinistră este însă chestia cu vuvuzelele băgate în difuzoare ca să acopere scandările: a zis reprezentantul Coca Cola că măgăria face parte dintr-o campanie de reclamă! Bă, jegurilor: și v-ați găsit voi, jmecherii pământului, să faceți reclamă taman când lumea scanda anti Nașu?, ă? Câți mai sunteți, mă, din ăștia care ne luați de proști de dimineață până seara?