După ce judecătorii i-au despărțit pe cei doi îndrăgostiți acuzați că au furat bijuterii în valoare de aproximativ 2.100 de lei din magazine de profil din municipiul Suceava, procurorii le-au dat „întâlnire” celor doi în sala de judecată.
În cursul zilei de ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată a lui Marius Cătălin Ababei (25 de ani), din municipiul Botoșani, arestat preventiv în urmă cu aproximativ două săptămâni, și a partenerei acestuia, Nina Stoica (22 de ani), din municipiul București, aceasta din urmă cercetată în stare de libertate.
Cei doi vor fi judecați pentru furt calificat, după ce, potrivit anchetatorilor, pe 2, respectiv 18 februarie a.c., au furat din două magazine de bijuterii, unul din incinta Iulius Mall, cealaltă din centrul municipiului Suceava. Furturile au fost surprinse de camerele de supraveghere video ale celor două magazine.
Furtul de la mall a fost comis de Nina Stoica, în timp ce vânzătoarea îi arăta iubitului bucureștencei mai multe bijuterii, iar al doilea, cel de la bijuteria din centrul Sucevei, de către Ababei, chiar dacă de față erau mai mulți clienți.
„Fiind audiați, cei doi și-au recunoscut faptele, motivând că au sustras bijuterii pentru a le valorifica și a face rost de bani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu.
Dacă fata are cazierul curat, Marius Cătălin Ababei este un client mai vechi al oamenilor legii, suferind mai multe condamnări în trecut pentru infracțiuni de furt.