Îndoiala lui Toma face și mai vădită Învierea Domnului

Creștinul este chemat la adevărul lui Hristos care nu ține de raționalitatea sa și de ritmul vieții cotidiene cu proiectele socio-profesionale și familiale în care este prezent Hristos prin binecuvântarea Sa permanentă, adevăr veșnic și mântuitor pe care mulți dintre creștini cu scepticismul, neîncrederea lor, cu grijile veacului îl ratează. Evenimentul relatat de Evanghelia de duminică invită pe toți la încredere în adevărul rostit de Hristos și care este Hristos Însuși care așteaptă pe fiecare dintre noi să venim la El să-L simțim aproape și interior nouă în iubirea ce iluminează și transfigurează prin această dăruire în brațele mântuitoare ale Fiului lui Dumnezeu. E invitația de a rosti și simți cu Sfântul Toma „Domnul meu și Dumnezeul meu!“. Sfântul Ioan Gură de Aur, de exemplu, ne invită să lecturăm și să medităm la admirabilele sale gânduri legate de acest eveniment. A fost „rânduiala lui Hristos ca să lipsească Toma, pentru ca îndoiala lui să facă și mai vădită Învierea. Dacă Toma n-ar fi lipsit și nu s-ar fi îndoit de Înviere, Mântuitorul nu ar fi risipit îndoiala, și minunea Învierii ar fi smintit încă pe mulți. Dar îndoiala lui Toma a ajuns leac pentru toți îndoielnicii… Uită-te, te rog! Mântuitorul nu așteaptă să afle de la ucenici de îndoiala lui Toma. N-a fost mai întâi înștiințat și apoi a învățat. Ci, ca să-l convingă pe Toma că era de față, chiar când nu era văzut, și ca să-l facă să-și cerceteze singur îndoiala, îi spune: Adu degetul tău încoace, după cum ai spus, și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios“ (Ioan 20, 27). Domnul arată că nu-i credincios cel care caută să se încredințeze, ci cel care slujește credinței. Pentru Sfântul Ioan, evenimentul este unul de evidențiere a adevărului creștin unic pentru Biserica cea una a lui Hristos care manifestă recunoștința perpetuă exprimată astfel: „Totuși să mulțumim bunătății și îngăduinței lui Dumnezeu, că degetul lui Toma a ajuns condeiul dreptei credințe, care a rupt lațurile ereticilor și a astupat gurile celor care îndrăznesc să spună că Domnul în aparență s-a îmbrăcat cu trup și în aparență a murit. Degetul lui Toma a pus capăt îndoielilor ereticilor, ca și degetul acela față de care n-au avut nici o putere magii egipteni, zicând: Degetul lui Dumnezeu este acesta“ (Ieș., 8, 19).
În altă predică, el pune, cu retorica sa binecunoscută, întrebarea la care oferă și răspunsul într-o viziune euharistică pentru ascultătorii săi: „Fie, Stăpâne, ai mâncat și ai stat la masă cu ucenicii înainte de Patimi, dar pentru ce petreci cu ei după Înviere? Ca să-i încredințezi și pe ei, și pe Toma de Înviere, răspunde Domnul. Într-adevăr, dacă, după ce a făcut Domnul asta, mai sunt încă și acum unii care nu cred în Învierea Domnului, ai mai fi putut, oare, convinge gurile cele neînfrânate ale acelora care îndrăznesc să grăiască cu ușurință orice despre viața Mântuitorului, de n-ar fi asta, de n-ar fi mâncat și n-ar fi băut cu ei? De aici învățăm să cinstim Masa cea Dumnezeiască și Tainică.“
Nevoia de certitudini
Referitor la cuvintele lui Hristos cu ecou dincolo de evenimentul circumscris istoric, dar paradigmatic și tipologic pentru creștini, în sensul că ceea ce face Hristos o dată, în planul istoric al Revelației, El face spiritual, sacramental prin Duhul Sfânt, pentru toți în timpul eclesial „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!“ Același Părinte afirmă: „Nu L-ai văzut cu ochii pe Hristos înviat, dar Îl vezi cu ochii credinței înviat! Nu L-ai văzut cu privirile acestea pe El înviat, dar Îl vezi înviat prin minunile Apostolilor. Arătarea minunilor te duce la privirea prin credință a lui Hristos înviat. De aceea, cu mult mai mare și mai puternică dovadă despre Învierea Lui au fost minunile făcute în numele Lui decât arătarea Lui înviat. Vrei să vezi că minunile ne încredințează mai mult de Învierea Lui decât dacă S-ar fi arătat tuturora? Ascultați cu luare-aminte! Mulți se întreabă și spun: Pentru ce după Înviere nu S-a arătat îndată iudeilor? Întrebarea aceasta însă e de prisos și zadarnică! Dacă avea să-i atragă prin asta la credință, apoi Hristos S-ar fi arătat după Înviere tuturora. Dar Lazăr e dovada că nu i-ar fi atras dacă li S-ar fi arătat după Înviere. L-a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile; Lazăr mirosea, putrezise, era legat cu feșe, și a făcut să iasă din mormânt în văzul tuturora; cu toate acestea, nu numai că nu i-a atras la credință, ci chiar i-a și supărat. Da, au venit și au voit chiar să-L omoare pentru asta (Ioan 11, 47-53). Dacă a înviat pe altul, și nu au crezut, oare nu s-ar fi pornit iarăși cu furie împotriva Lui dacă li S-ar fi arătat după Înviere?… Minunea aceasta e cea mai mare dovadă a Învierii; atrage mai ușor la credință decât Învierea însăși. Că minunile săvârșite în numele Lui au putut convinge pe oameni mai mult decât vederea lui Hristos înviat se vede de aici: Hristos a înviat și S-a arătat ucenicilor Săi; cu toate acestea, s-a găsit un necredincios și între aceia: Toma cel numit Geamănul; a avut nevoie să-și pună mâinile în semnul cuielor; a avut nevoie să vadă coasta Lui (Ioan 20, 24-28). Dacă ucenicul acela, care a stat cu El trei ani, care a stat la masă cu Stăpânul, care a văzut semne și minuni mari, care a auzit cuvintele Stăpânului și L-a văzut înviat, dacă el nu a crezut mai înainte, până ce n-a văzut semnele cuielor și rănile suliței, te întreb, cum avea să creadă lumea dacă-L vedea pe El înviat? Cine ar putea spune asta? Dar vă voi da și o altă dovadă în afară de aceasta, că minunile au mai multă putere de convingere decât arătarea Lui înviat. Când a auzit tot poporul spunând ologului: În numele lui Iisus Hristos, scoală-te și umblă!, au crezut în Hristos trei mii, chiar cinci mii de bărbați, pe când ucenicul n-a crezut, cu toate că L-a văzut înviat. Vezi că minunea asta te face să crezi mai ușor în Înviere? De vederea lui Hristos înviat s-a îndoit chiar ucenicul Lui, pe când la vederea minunii vindecării ologului au crezut chiar dușmanii Lui. Așa că dovada minunii e mai puternică decât dovada arătării. I-a atras mai mult pe iudei și i-a convins de învierea lui Hristos.“
Simțul prin excelență
Teologic, părintele André Scrima a remarcat faptul că această duminică vorbește despreatingere, o dimensiune specifică de altfel ordinii cunoașterii experiențiale, concrete, biblice, evidențiate de gândirea contemporană, despre punerea mâinii lui Toma în coasta lui Hristos. Regăsim aici binomul Ioan – Toma, ce revelează moduri de „atingere“: Ioan odihnește la sânul Domnului, așa cum Hristos odihnește în sânul Tatălui. Or, atingerea, departe de a fi o percepție grosolană, cum se pretinde câteodată, este simțul prin excelență. E simțul unic, s-ar putea spune. „Eu văd“, „Eu aud“, „Eu mănânc“ este o atingere, un contact. Cunoaștem datorită științei celei mai avansate că toate aceste acte fac să intervină o anumită calitate de vibrații care ne ating. A fi un trup înseamnă a atinge. Gestul Apostolului Toma înseamnă: iată realul, Adevărul – Hristos este acolo. A fi un trup înseamnă a mânca, dar de asemenea a fi mâncat. La capătul acestui simț unic care e atingerea stă așadar atitudinea de acceptare sau de refuz. În vârful degetelor lui Toma se precizează hotărârea fundamentală. Hristos își dăruiește propriul Trup, iar Toma atinge acest Trup de viață, pecetluit de Duhul Sfânt, plin de Duhul Sfânt (Ioan 6, 27), pe care Dumnezeu l-a însemnat cu pecetea Sa. Totul este la persoana întâi, pentru eul propriu vocațional pentru divin.
În această epocă a științei și a tehnicii, aceste cuvinte sunt pentru unii mai greu de înțeles, dar științele deschid și spre Învierea lui Hristos. Fizicianul F.J. Tipler afirmă că Învierea este posibilă fizic, iar adevărul despre învierea trupurilor ar trebui să se bazeze pe evidențe fizice pentru că nu ține de creație, ci de Creatorul Unic și Absolut care dă și susține dinamic legile creației Sale. În neuroștiințe, A.B. Newberg afirmă adevărul despre conștiința superlucidă a viziunii mistice (The Mystical Mind), ceea ce confirmă adevărul venirii lui Dumnezeu la om prin paradigma despre care dau mărturie profeții sau sfinții bineplăcuți lui Dumnezeu de ieri, astăzi și de totdeauna. Această viziune l-a purtat pe Sfântul Toma la apostolat, la misiunea de extindere a Bisericii lui Hristos în lume pentru care a și suferit martiriu, cu încununare de vederea lui Hristos în slava veșnică, după paradigma primului martir creștin, Sfântul Ștefan. Pericopa evanghelică a timpului pascal este invitație la convertire reală la Hristos și participare la taina îndumnezeirii și învierii ce se lucrează încă din veac cu depășirea unui formalism creștin, declarativ ce duce la lipsa de participare la viața reală a Bisericii a multor creștini de astăzi.
(Pr. prof. dr. Gheorghe Petraru Facultatea de Teologie Ortodoxă„Dumitru Stăniloae“Iași)