Individul care luna trecută a omorât cu un ciocan o bătrână de 74 de ani, vecină cu acesta, pentru că septuagenara i-a cerut să dea muzica mai încet, a fost trimis miercuri în judecată de procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Emanuel Drîngu, de 19 ani, din municipiul Fălticeni, a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
Fapta a fost comisă în noaptea de 9 spre 10 iunie, însă a fost sesizată la poliție abia după o săptămână de către un amic de-al inculpatului.
Potrivit rechizitoriului, după ce a lovit-o pe bătrână de mai multe ori cu un ciocan în zona capului, septuagenara prăbușindu-se inconștientă la pămâmt, Emanuel Drîngu a continuat să o lovească cu pumnii și picioarele peste corp. A acoperit apoi cadavrul victimei cu diverse obiecte de îmbrăcăminte care se aflau în locuința acesteia.
Aproape o săptămână, tânărul de 19 ani nu a spus nimănui nimic, însă i-a cerut unei prietene o geantă mare de voiaj, mărturisindu-i că vrea să plece în Belgia.
În noaptea de 15 spre 16 iunie, Drîngu a consumat alcool împreună cu mai multe persoane, iar spre dimineață, întrebat de unul dintre tovarășii de pahar despre mirosul greu care se simte în imobil, inculpatul i-a povestit terifianta faptă, arătându-i și cadavrul victimei.
Amicul respectiv a sesizat câteva ore mai târziu poliția, oamenii legii descoperind astfel cadavrul septuagenerei și anunțând procurorii criminaliști.
Emanuel Drîngu a fost eliberat din penitenciar pe data de 28 mai a.c., unde ispășise o pedeapsă de zece luni de închisoare pentru furt calificat, conducere fără permis și cu o îmbibație alcoolică peste limita legală.
La 19 august 2012, același individ a intrat în casa bătrânei de 74 de ani și i-a furat acesteia suma de 2.000 de lei și alte bunuri, fiind trimis în judecată de procurorii din Fălticeni.