Bărbatul arestat marți după-amiază, după ce în locuința acestuia din comuna Frătăuții Noi au fost găsite mai multe bunuri despre care polițiștii cred că ar fi furate din muzee și biserici din Italia, este acuzat și că era cât pe ce să provoace un incendiu de proporții, după ce a încercat să distrugă mai multe probe care-l incriminau de furt.
Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut în vara acestui an.
Ion Gheorghe Ciotău (38 de ani) era bănuit că a furat mai mulți baloți cu fân de pe terenul unui consătean de-al său, iar când poliția a ajuns la locuința lui, a incendiat respectivii baloți.
Incendiul a fost stins de polițiști și de un vecin de-al suspectului, fiind distruși doar doi dintre cei cinci baloți furați.
Întrucât locul în care baloții au fost stropiți cu motorină și incendiați era lângă o șură acoperită cu draniță, iar baloții erau foarte mari, incendiul putea să devină un pericol public.
„Incendierea putea afecta clădirile din zonă, având în vedere cantitatea mare de combustibil (fân) și faptul că nu existau mijloace de primă intervenție în caz de incendiu, evenimentul putând fi ușor scăpat de sub control”, se arată într-o adresă trimisă poliției de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Ion Gheorghe Ciotău a fost pus sub acuzare pentru tentativă la infracțiunea de distrugere.
Bărbatul din Frătăuții Noi a fost arestat preventiv pentru furtul unei combine frigorifice și a aproape 650 de plăci ceramice tip gresie (fapte comise în perioada 6-24 aprilie a.c.) dintr-o casă în construcție aparținând unei femei din aceeași localitate.
La percheziția ce a avut loc la începutul acestei săptămâni, acasă la Ciotău, pe lângă bunurile mai sus amintite, polițiștii au găsit și o adevărată colecție de alte bunuri suspecte.
„Au fost descoperite și ridicate bunuri susceptibile a proveni din comiterea unor infracțiuni de furt din lăcașuri de cult sau muzee din Italia (zona orașului Torino)”, se arăta într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, fiind vorba de o statuetă în profil din metal de culoare argintie cu inserții metalice de culoare aurie (războinic ce are pe cap un coif), un crucifix din metal de culoare violet, cu dimensiunea de 10 centimetri lungime și 6 cm lățime, un lanț din metal de culoare aurie, cu zale de cinci milimetri, cu lungimea de 50 de centimetri, precum și 15 monede din metal de culoare aurie și argintie (cel mai probabil din aur și argint).



