Decizie Curtea de Apel

Individul acuzat că a participat la jefuirea a doi bătrâni în Spania va fi extrădat

Ion Lupu va fi extrădat în Spania
Ion Lupu va fi extrădat în Spania

Suceveanul încarcerat săptămâna trecută la cererea autorităților din Spania, care îl acuză că a participat la un jaf comis în casa a doi bătrâni, în urma căruia una dintre victime a decedat, va fi extrădat.
Decizia a fost luată ieri de judecătorii Curții de Apel Suceava, care au admis astfel cererea de executare a mandatuluieuropean de arestare emis pe numele respectivului, Ion Lupu (32 de ani), din Gulia – Dolhasca, de către Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție Nr. 2 din Nules (Castellon).
Judecătorii Curții de Apel Suceava au decis de asemenea ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, Ion Lupu să fie transferat în România, pentru executarea pedepsei.
Pe numele său a fost emis un nou mandat de arestare, în vederea predării autorităților spaniole, de data aceasta de la 28 ianuarie până pe 26 februarie a.c.
„La primele ore ale dimineții de 23/24 februarie 2013, persoana căutată (n.r. – Ion Lupu), împreună cu alte persoane, a intrat într-o casă locuită din Vall D’Uxo (Castellon), timp în care cei doi proprietari foarte vârstnici ai imobilului dormeau. Persoanele acuzate le-au legat mâinile cuplului în vârstă și i-au bătut, unul dintre bătrâni fiind ucis ca urmare a acestui fapt și, după ce au scotocit prin casă, au luat diferite seifuri, părăsind în grabă locul infracțiunii”, se arată într-un comunicat al Curții de Apel Suceava.
Potrivit unor surse judiciare, printre suspecți se numără și Vasile Lupu, fratele lui Ion Lupu, însă acesta nu a fost încă găsit de autorități.
Pe 22 ianuarie a.c., când Ion Lupu a fost încătușat, suspectul nu a recunoscut participarea sa la jaf. Într-o primă fază a declarat că este de acord cu predarea în Spania, dar când a aflat că va fi trimis în stare de arest preventiv s-a răzgândit.

Recomandări

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului

Profesorul de biologie și muzică acuzat de agresiune sexuală asupra unei eleve minore a fost găsit nevinovat și a primit achitare

ÎPS Calinic: „Bucuria pascală este o trăsătură esențială a Sfintei Liturghii, numită de Sfântul Maxim Mărturisitorul icoana anticipativă a veacului ce va să vină”