Încercări de a trata mânia

Patima mâniei nu e obiectul unei științe exacte, cu profil științific precis și cu o terapeutică fără greș, care să aducă o vindecare certă. Tratamentul ei e încă empiric și variază după situații și complexe temperamentale.
Se poate spune că mânia fiecăruia dintre noi își are tratamentul propriu. Sunt, totuși, unele recomandări generale rezultate din experiența milenară a vieții omenești și care, fără a garanta vreun succes sigur, pot fi reținute ca utile: stăpânirea de sine, smerenia, răbdarea, dreapta judecată, înțelepciunea, educația, adevărul, exemplele, urmarea Domnului. Să trecem în revista unele din aceste recomandări.
Tăcerea, drept reacție la mânie
Stăpânirea de sine e un puternic antidot împotriva mâniei. Reacția la mânie prin tăcere sau printr-o glumă dezarmează pe cel pornit pe harță. Râsul, zice Sfântul Grigorie Teologul, e cea mai puternică armă în lupta cu mânia.
Practicarea smereniei ar paraliza mânia între creștini. Sfântul Vasile relevă: Te-a insultat cineva? Tu binecuvintează! Te-a lovit cineva? Tu rabdă! Te disprețuiește și te socotește cineva de nimic? Tu reflectează că ești făcut din pământ și că în pământ te vei întoarce (Gen. 3, 13). Arătându-te invulnerabil insultelor, îi faci dușmanului imposibilă răzbunarea.
Făcând din mânia altuia prilej de filozofie personală, îți pregătești marea cunună a răbdării.
Cel ce lovește pe cineva insensibil se pedepsește pe sine
Diverselor insulte care-ți sunt adresate răspunde-le cu tăcere. Când la rândul tău te ispitește pofta de a insultă, gândește-te că ești pus la încercare, anume dacă cu ajutorul răbdării treci de partea lui Dumnezeu sau cu mânia treci la adversar.
Dă judecății tale timpul de a alege partea ce bună. Ce e mai dureros pentru un dușman decât să vadă pe adversarul său neatins de insulte? Să nu-ți lepezi dreapta judecată și să nu dai acces insultătorilor. După, cum cel ce lovește pe cineva insensibil se pedepsește pe sine, fiindcă nici pe dușman nu se răzbună și nici mânia n-o consumă, tot astfel cel ce insultă pe cineva insensibil la pedepse, nu poate găsi o mângâiere a patimii sale. Dimpotrivă, se chinuiește. El apare insultător, iar tu mărinimos, el mânios și dificil, iar tu răbdător și blând.
Mânia se vindecă printr-o cură de idei sănătoase
Exercitarea severă a dreptei judecăți de care am pomenit, sau a înțelepciunii este profilaxia mâniei, cât și temperare a patimei dacă aceasta s-a produs deja. Dreapta judecată era și este la toate popoarele un zid de netrecut împotriva acestei patimi.
David zice: „Pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea. Amuțit-am și m-am smerit și nici de bine n-am grăit și durerea mea s-a înnoit.” (Psalm 38, 2-3). Plutarh reproduce povața poetesei Sappho: „Când pieptul ți-e sfâșiat de mânie, să-ți ții limba tăcută”. Când Socrate simțea că se mânie, își îndulcea glasul, începea să surâdă și privea blajin, nelăsându-se biruit de patimă. El lua o direcție opusă ei.
Mânia se vindecă printr-o cură de idei sănătoase, prin sălășluirea rațiunii în suflet, căci rațiunea e asemenea alimentelor sănătoase, care aduc sănătatea în ființa omului. Judecata trebuie să se opună mâniei și s-o strângă în chingi.
Cine se opune de două, trei ori mâniei, reușește prin a o învinge. Mânia, zice Sfântul Ambrozie, trebuie prevenită prin înscăunarea rațiunii sau a judecății la conducerea sufletului, ale cărui elemente ea le pune în ordine. Jugul și frânele rațiunii temperează mânia, durerea, teama de moarte și lovitura neprevăzută.
(Pr. Prof. Ioan G. Coman)