Incendiu lichidat la timp, la anvelopele unei cisterne cu încărcătură inflamabilă de bitum

Incendiu la cisterna pe DN 2, la Vadu Moldovei
Incendiu la cisterna pe DN 2, la Vadu Moldovei

Un incendiu a izbucnit în această dimineață la unul din cauciucurile de pe puntea spate a unei autocisterne, pe DN 2, în localitatea Vadu Moldovei. Flăcările au cuprins anvelopele de pe partea dreaptă spate a mașinii și exista riscul să se extindă periculos la încărcătura de bitum din interiorul cisternei.
Primii la fața locului au intervenit pompierii voluntari ai Serviciului de Voluntari pentru Situații de Urgență din cadrul primăriei Vadu Moldovei, care au acționat cu o autospecială și au reușit localizarea focului până la sosirea pompierilor militari. Intervenția de lichidare a incendiului a fost făcută cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, echipaje sosite de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni. Incendiul a fost lichidat, iar încărcătura a fost răcită până la o temperatură de siguranță.
Focul a distrus anvelopele axelor dreapta-spate, instalația electrică din aceeași zonă, degradând învelișul exterior al cisternei și izolația rezervorului principal.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită de către pompieri ca fiind efectul termic generat de o frecare mecanică, în urma unei defecțiuni tehnice la puntea autocisternei. Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat capul tractor al vehiculului, restul cisternei și 24 metri cubi de bitum.

Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului
Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului
Interventie stingere incendiu cisterna
Interventie stingere incendiu cisterna
Incendiul a fost stins la timp, fara a afecta incarcatura inflamabila de bitum
Incendiul a fost stins la timp, fara a afecta incarcatura inflamabila de bitum
Flacarile au afectat izolatia cisternei si puntea din spate a acesteia
Flacarile au afectat izolatia cisternei si puntea din spate a acesteia
Incendiu la cisterna pe DN 2, la Vadu Moldovei
Incendiu la cisterna pe DN 2, la Vadu Moldovei

Recomandări

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură
Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură

Un incendiu izbucnit la o mașină s-a propagat și la o anexă și doar intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele