Incendiu la o casă din Arbore, provocat intenționat de un tânăr



Incendiu la o casă din Arbore, provocat intenționat de un tânăr
Incendiu la o casă din Arbore, provocat intenționat de un tânăr

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.30, la locuința lui Vasile F., de 59 ani, din comuna Arbore, a izbucnit un incendiu, în urma căruia au fost distruse casa de locuit, magazia de lemne, adăpostul de animale și alte bunuri casnice (mobilier), valoarea pagubelor fiind estimată la suma de 5.000 lei.
Incendiul a fost localizat și stins de pompierii militari, care au stabilit că incendiul a fost provocat intenționat de persoane necunoscute.
În urma activităților întreprinse de polițiști, a fost identificat autorul faptei în persoana lui Constantin I., de 23 ani, din comuna Sucevița, care locuiește fără forme legale în comuna Arbore și care a recunoscut comiterea faptei.
În baza probatoriului administrat, față de învinuit s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere și s-a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.