Incendiu într-un bloc de pe strada Universității din Suceava

Incendiu într-un bloc de pe strada Universității din Suceava
Incendiu într-un bloc de pe strada Universității din Suceava

O alarmă de incendiu s-a dat joi după-amiază, în jurul orei 16.00, la un bloc nou de pe strada Universității din Suceava, lângă patinoarul orașului.
Pompierii militari de la Suceava s-au deplasat de urgență la fața locului, cu două autospeciale cu apă.
Echipajul pompierilor a constatat că incendiul se manifesta într-o încăpere, la materiale combustibile din interior, și a fost lichidat fără probleme deosebite.
Au ars deșeuri din carton, dar și bunuri materiale dintr-o cameră a apartamentului. Acesta era în curs de renovare, iar la sosirea pompierilor, în interior nu se afla nicio persoană.
Pentru siguranța cetățenilor, au fost evacuate 10 persoane din bloc, deoarece casa scării era inundată cu fum și cu gaze toxice. Alte 20 de persoane au ieșit singure din apartamente, înainte de sosirea pompierilor.
Cauza de izbucnire a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.
Pompierii au trecut la ventilarea casei scării, pentru ca locatarii să se poată întoarce în siguranță în casele lor.
Nu s-au înregistrat victime, iar militarii au salvat restul apartamentului.

Recomandări

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate