Un bătrân în vârstă de 70 de ani a rămas pe drumuri în urma unui incendiu produs ieri, în jurul orelor 11.00. Leonte Scântei, din comuna Calafindești, locuia singur de mai mulți ani într-o casă amplasată în centrul comunei. Ieri, la ora la care a izbucnit focul, bărbatul se afla la slujbă, incendiul fiind reperat de vecinii acestuia.
Primii ajunși la fața locului au fost pompierii Serviciului Voluntar de Urgență din Calafindești, imediat intervenind și pompierii Detașamentelor din Siret și Rădăuți. Din păcate, datorită vântului puternic flăcările s-au extins cu repeziciune, focul mistuind pereții și acoperișul casei, grajdul, șura și o locuință de vară, din toată gospodăria pompierii reușind să salveze numai un garaj. Pompierii au stabilit că incendiul s-a declanșat de la o sobă metalică lăsată nesupravegheată în locuința de vară. Pagubele se cifrează la aproximativ 35.000 de lei noi, prin stoparea incendiului înainte de se extinde la casele din jur fiind salvate bunuri în valoare de peste 2 milioane de lei noi. Loghin Saviuc, primarul comunei Calafindești, ne-a dat asigurări că bătrânul nu va rămâne pe drumuri, primăria urmând a-i găsi o locuință pe perioada sezonului rece.





