Distrugere

Incendiu de vegetație uscată, provocat de un bărbat care a dat foc resturilor menajere

Incendiu de vegetație uscată
Incendiu de vegetație uscată

Un bărbat care a dat foc resturilor menajere din jurul casei a produs un incendiu de vegetație uscată, care s-a extins apoi și la pădurea din apropiere. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, iar pe numele celui care a provocat focul a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere.
Incendiul a fost anunțat duminică la prânz, în jurul orei 12.35, când un bărbat a sesizat faptul că în spatele unei locuințe din satul Voievodeasa, comuna Sucevița, flăcările au cuprins vegetația uscată și se extind spre pădurea din apropiere. La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Rădăuți, care au început intervenția de stingere.
Focul se extinsese la vegetația uscată aflată în apropierea curții unui localnic, existând pericolul propagării la pădurea din apropiere. Cercetările polițiștilor au dus la stabilirea faptului că în jurul orei 10.00 un bărbat de 56 de ani se afla în curtea fiului său din satul Voievodeasa, unde făcea curățenie. La un moment dat, bărbatul a dat foc resturilor menajere adunate în curtea din spatele casei, la o distanță de doar 3 metri de pădurea Ocolului Silvic Marginea. Focul propagat în spațiu deschis a aprins însă în scurt timp vegetația uscată din apropiere pe o suprafață de circa 30 de metri pătrați și din cauza vântului care sufla cu putere s-a îndreptat spre pădure, afectând o parte dintre copaci.
Pompierii au reușit lichidarea flăcărilor, limitând extinderea focului spre întreg fondul forestier din zonă. Pagubele produse în urma incendiului urmează a fi evaluate de reprezentanții Ocolului Silvic Marginea, acestea urmând a fi suportate de proprietarul casei de unde a pornit incendiul. Polițiștii Postului de Poliție Sucevița au deschis un dosar penal pe numele bărbatului de 56 de ani, pentru comiterea infracțiunii de distrugere.

Recomandări

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

A dat foc casei, iar apoi și-a provocat răni cu cuțitul după ce și-a acuzat de infidelitate soția cu care este în divorț

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură
Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură