Misiune pompieri

Incendiu de vegetație, pe o suprafață de aproximativ șase hectare

Un puternic incendiu de vegetație a cuprins o suprafață de aproximativ șase hectare, la Solca.
S-a întâmplat miercuri, chiar în ziua în care reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au transmis un semnal de alarmă privind numărul mare de astfel de incendii înregistrate în ultima perioadă, incendii care au afectat și anexe ale unor gospodării și chiar fondul forestier.
Miercuri după-amiază, în jurul orei 15.50, la 112 a fost anunțat un incendiu de vegetație uscată, lângă fabrica de pavele din localitate.
Focul ar fi izbucnit de pe un teren agricol ce aparține unor cetățeni din comuna Arbore, teren necultivat, acoperit cu vegetație uscată și miriște, situat la o distanță de aproximativ doi kilometri de DN 2E, Solca – Marginea. Focul s-a extins cu repeziciune și a cuprins în total o suprafață de șase hectare.
Incendiul a fost lichidat de pompierii Gărzii de Intervenție Solca și de cei din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al Primăriei Arbore.

Recomandări

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură
Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură

Un incendiu izbucnit la o mașină s-a propagat și la o anexă și doar intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele