Un tânăr din orașul Gura Humorului a ajuns la spital cu arsuri de gradul I și II pe față și pe mâini, în urma unui incendiu izbucnit sâmbătă după-amiază la o gospodărie din localitate, după ce proprietara imobilului, o femeie în vârstă de 66 de ani, a pus mai multe bucăți de carne și slănină într-o afumătoare din lemn.
Proprietara a lăsat afumătoarea nesupravegheată, iar în scurt timp flăcările au izbucnit de la grăsimile animale și s-au extins la o magazie de materiale, aflată în imediata apropiere.
La fața locului au fost trimise două autospeciale de pompieri și un echipaj SMURD. Lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au reușit să stingă incendiul înainte ca acesta să se propage și la casă.
Victima a primit îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD și a fost transportată la spital.
Un alt incendiu a fost anunțat în noaptea de sâmbătă spre duminică, aproape de ora 3.00, la o gospodărie din satul Mestecăniș, comuna Iacobeni.
Focul a distrus acoperișul locuinței și planșeul casei pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. S-au degradat pereții, pe o suprafață de 60 metri pătrați, tâmplăria din lemn (uși, ferestre), obiecte de mobilier și alte bunuri.
Cauza incendiului: jarul sau scânteile provenite din coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.