Incendiu cu degajări mari de fum și panică, într-un bloc din Burdujeni

Pompierii militari suceveni au intervenit, marți, în jurul orei 14.00, la un incendiu izbucnit la etajul VII al unui bloc turn din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava.
La sosirea echipajelor de pompieri s-au constatat degajări mari de fum provenind din apartamentul de le etajul VII.
În total, 25 de persoane s-au evacuat singure din bloc, au transmis pompierii militari.
Două dintre acestea acuzau o stare de rău și au fost preluate de echipajele medicale.
”Incendiul este localizat, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a focarelor”, au transmis pompierii militari în jurul orei 15.20.
La fața locului au intervenit pompierii militari suceveni cu trei autospeciale de stingere, două autoscări, o ambulanță SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Din evaluările medicale a rezultat că proprietarul apartamentului din care a pornit focul, în dormitor mai exact, a suferit arsuri la nivelul mâinilor. De asemenea, o femeie a suferit un atac de panică.
La Spitalul Județean Suceava a fost transportat doar bărbatul cu arsuri.
Un martor a relatat că a văzut un om care cerea ajutor de la etajul superior al blocului. Bărbatul de la etajul VII se afla în balcon și a strigat către trecători: ”Vă rog sunați la 112”.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații închise, a transmis ISU Suceava.

Incendiu cu degajări mari de fum și panică, într-un bloc din Burdujeni
Incendiu cu degajări mari de fum și panică, într-un bloc din Burdujeni

Recomandări

Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure

Un bărbat de 76 de ani a făcut atac de panică după ce a văzut că munca de o viață este mistuită de flăcări