Cei trei indivizi reținuți pentru 24 de ore sub acuzația că au introdus pe piață mii de euro falsificați, în bancnote din cupiură de 50 și 100 de euro, și-au recunoscut faptele, iar în timpul audierilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, la solicitarea lor, rudele învinuiților au mai adus alți 1.250 de euro contrafăcuți.
Ieri, cei trei suspecți, Gheorghiță Stănescu (28 de ani), din comuna Bosanci, Nicanor Stănescu (24 de ani), din Verești, și Dorel Stănescu (31 de ani), din comuna Salcea, au fost duși de procurori în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, însă magistrații au decis să-i lase în libertate, luând față de ei interdicția de a părăsi localitățile de domiciliu.
Cei trei suspecți, se arată într-un comunicat al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, „au deținut și pus în circulație pe raza județului Suceava, în perioada martie-aprilie 2013, suma de 1.150 de euro în bancnote contrafăcute din cupiură de 50 și 100 de euro, înșelând un număr de trei persoane de la care au achiziționat bunuri sau la care au făcut schimb valutar”.
Surse apropiate anchetatorilor mărturisesc că există indicii că afacerile cu euro falși ale celor trei se derulau de mai multă vreme, necunoscându-se cu exactitate câte bancnote contrafăcute au mai fost introduse în circulație.
Din câte se pare, euro falși erau procurați de undeva de prin Botoșani, fiind contrafăcuți în afara României, cel mai probabil Italia.