Recidivă

Încătușat pentru că s-a urcat băut la volan și a devenit agresiv cu polițiștii

O patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Marginea a observat vineri dimineață, în jurul orei 3,00, un autoturism Mercedes Sprinter care se deplasa pe DN 2E, în comuna Horodnicu de Sus, având un mers sinuos. Când au oprit autoturismul pentru control, polițiștii au constatat că bărbatul de la volanul acestuia, Nicolai Murgoci, de 59 de ani, din Vicovu de Sus, mirosea puternic a alcool, astfel că i-au solicitat să sufle în aparatul etilotest. Acesta a refuzat și a devenit recalcitrant, având un comportament agresiv, motiv pentru care a fost încătușat și condus la sediul Poliției Municipiului Rădăuți. Aici oamenii legii au reușit să-l convingă să sufle în aparat, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, bărbatul a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, deoarece pe 15 iunie 2015, a condus pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără carnet de conducere și conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate.

Recomandări

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut
Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut