Scandal

Încătușat de polițiști după ce și-a lovit concubina și pe fiica acesteia



Un bărbat de 33 de ani din Cajvana a ajuns la secția de psihiatrie a spitalului din Rădăuți după ce, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a sărit la bătaie la concubina sa și la fiica acesteia, devenind agresiv și cu polițiștii chemați să aplaneze scandalul de la domiciliu.
Poliția Orașului Cajvana a fost informată sâmbătă că la locuința lui Constantin Ș. din oraș are loc un scandal. Cercetările au arătat că, fiind sub influența băuturilor alcoolice, bărbatul devenise violent verbal și fizic cu concubina acestuia și cu fata ei de 15 ani, pe care le lovise înaintea sosirii polițiștilor. Din cauza pericolului comiterii unor noi agresiuni asupra familiei sale și asupra polițiștilor veniți să instrumenteze cazul, a fost solicitat sprijinul unei grupe de intervenție din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Suceava. La sosirea grupei de intervenție, bărbatul a fost imobilizat și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a rămas internat în secția de psihiatrie. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.



Recomandări