O femeie a ajuns la spital cu o plagă înjunghiată la mână, iar soțul ei, la poliție, încătușat, după ce s-au certat la marginea pădurii din comuna Fundu Moldovei.
Duminică, în jurul prânzului, polițiștii au fost sesizați că o femeie în vârstă de 43 de ani a fost tăiată la mână chiar de către soțul ei.
Agenții de la postul de poliție au găsit-o pe victimă, care le-a povestit că s-a dus cu soțul ei, Dănuț U., în vârstă de 50 de ani, în pădure, după lemne, iar în urma unui conflict spontan, acesta a tăiat-o cu cuțitul.
Femeia a fost transportată cu o ambulanță la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, pentru a primi îngrijiri medicale.
Polițiștii l-au găsit la scurt timp și pe agresor, în timp ce acesta se îndrepta spre domiciliu, iar pentru că respectivul s-a împotrivit să meargă la postul de poliție, agenții l-au încătușat.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.