Dezlănțuit

Încătușat de polițiști, după ce a produs un accident și a agresat personalul ambulanței



Un tânăr de 20 de ani care a intrat cu mașina într-un cap de pod a fost încătușat de polițiști după ce a devenit agresiv cu personalul ambulanței sosite la fața locului și apoi cu oamenii legii. Accidentul a avut loc marți după-amiază, în jurul orei 14.20, la ieșirea din satul Rădășeni spre Pocoleni, pe DJ 209A, și a fost anunțat la 112 de cineva care trecea prin zonă. La fața locului, la o distanță de circa 700 de metri de ieșirea din Rădășeni, a fost găsit un autoturism care intrase cu partea din față într-un cap al podului care traversează pârâul Rădășanca. Primii ajunși la fața locului au fost cei de la serviciul de ambulanță, care au încercat să-i monteze tânărului aflat la volan un garou cervical, însă acesta a început să devină violent. El a fost urcat în ambulanță, unde a refuzat controlul medical și transportul la Spitalul Municipal Fălticeni.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că tânărul se numește Ionel S., are 20 de ani, este din comuna Rădășeni și se afla într-o vizibilă stare de ebrietate. El a început la un moment dat să se ia la harță cu polițiștii și, devenind violent, a fost încătușat de aceștia și transportat la spital. În continuare, la spital tânărul a refuzat să sufle în aparatul etilotest, precum și să i se recolteze probe biologice de sânge. Pe numele său polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.



Recomandări

Judecătorii au stabilit definitiv că cei patru autori ai agresiunii în stradă de la Burdujeni pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar

Judecătorii au stabilit definitiv că cei patru autori ai agresiunii în stradă de la Burdujeni pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar
Judecătorii au stabilit definitiv că cei patru autori ai agresiunii în stradă de la Burdujeni pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar