Campania de recuperare a taxelor și impozitelor neplătite de ani de zile, prin executare silită, demarată de Primăria Suceava, a început să dea roade.
Astfel, numai săptămâna trecută, în urma unor astfel de acțiuni, municipalitatea suceveană a avut încasări de aproape trei miliarde de lei vechi.
„Încasările de săptămâna trecută, din executări silite și popriri de conturi, sunt de 2,7 miliarde de lei. Acțiunea de recuperare a datoriilor restante continuă, săptămână de săptămână, iar dublarea personalului care se ocupă de această activitate s-a dovedit benefică”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Acesta a precizat că, după ce săptămâna trecută s-au încasat 1,2 miliarde de lei vechi din executarea silită a 11 firme, în cursul zilei de astăzi va fi întocmită o nouă listă cu societăți comerciale la care se vor aplica măsurile de executare silită.
Primăria Suceava are de recuperat datorii de 50 de milioane de lei (500 de miliarde de lei vechi), jumătate din bani fiind din taxele și impozitele pe care ar fi trebui să le achite firme care între timp au intrat în insolvență sau chiar în faliment.
Din diferența de bani, aproape zece milioane de lei (100 de miliarde de lei vechi) trebuie recuperați de la populație.