Anchetă poliție

Încărcător de pistol, cu cartușe în el, găsit la Gura Humorului

Un tânăr din orașul Gura Humorului a anunțat poliția, în urmă cu două zile, despre faptul că a găsit, lângă temelia casei sale, un încărcător de pistol în care se aflau șapte cartușe, fără a se cunoaște calibrul acestora.
Petru M., în vârstă de 22 de ani, a povestit că a găsit încărcătorul respectiv, care datează cel mai probabil din timpul celui de al Doilea Război Mondial, în timpul efectuării unor lucrări de renovare a locuinței sale.
„Încărcătorul și cartușele au fost preluate de Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.

Recomandări

La perchezițiile de la cabana primarului Reziuc din Dragomirna nu a fost găsit pistolul cu care și-ar fi amenințat concubina

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol
Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol

Arme de vânătoare și capcane pentru vânat, ridicate de polițiști de la un grup de vânători care ar fi participat la braconaj

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului