Încălzirea vremii a readus la ordinea zilei și accidentele cu bicicliști

Avertisment al polițiștilor suceveni
Avertisment al polițiștilor suceveni

Polițiștii suceveni au transmis un avertisment cu privire la faptul că, o dată cu încălzirea serioasă a vremii, aproape zilnic s-au înregistrat accidente cu implicarea bicicliștilor, ba chiar mai multe accidente de acest gen pe zi. Un exemplu este ziua de vineri, 6 mai, când s-au înregistrat oficial trei accidente cu implicarea bicicliștilor. A fost vorba de un copil de 6 ani, pe bicicletă, care, intrat într-o intersecție, pe drumul comunal din satul Herla, comuna Slatina, a intrat în coliziune cu un autoturism, de un alt copil, de 11 ani, din Zvoriștea, care a căzut de pe bicicletă în timp ce se deplasa prin centrul satului, dar și de un bărbat adult care a căzut de pe bicicletă în satul Leucucești. Acesta din urmă era beat, având o concentrație de 0,54 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acestea trei sunt doar cazurile în care victimele au ajuns la spital, cu leziuni, astfel că accidnetele au fost raportate la poliție.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a tras un semnal de alarmă pe această temă:
”În ultima perioadă aproape zilnic bicicliștii sunt implicați în accidente rutiere, unele dintre ele cu consecințe din cele mai grave. Pentru a atrage atenția asupra acestor pericole în trafic odată cu sezonul cald, polițiștii de prevenire și polițiști din cadrul secțiilor rurale de poliție au inițiat activități de informare și responsabilizare a bicicliștilor. Activitățile au ca scop conștientizarea bicicliștilor și mopediștilor cu privire la respectarea regulilor de circulație dar și cu privire la necesitatea echipării corespunzătoare cu elemente reflectorizante și echipament de protecție”.
Fără îndoială mersul pe bicicletă este încurajat unanim, însă ar trebui totuși respectate câteva reguli minime. Una ar fi legată de copii, care pot circula cu bicicleta nesupravegheați doar de la vârsta de 14 ani. Se rcomandă folosirea unei căști de protecție și a unei veste reflectorizante, evitarea manevrelor bruște pe bicicletă și o însușire a regulilor minine de circulație, legate de prioriate, asigurarea la schimbarea direcției de mers etc. O altă regulă importantă, traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni nu se face în viteză, pe bicicletă, ci mergând pe lângă aceasta.

Recomandări

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de a reveni acasă de două ori

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori
Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori

Șoferul mașinii lovite de tren a evitat moartea la mai puțin de un metru. Accidentul s-a produs la o trecere cu vizibilitate bună

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini

Autorul accidentului în care a murit fratele său, arestat preventiv pentru ucidere din culpă și alcoolemie de 2,5 la mie

Autorul accidentul în care a murit fratele său, arestat preventiv pentru ucidere din culpă și alcoolemie de 2,5 la mie
Autorul accidentul în care a murit fratele său, arestat preventiv pentru ucidere din culpă și alcoolemie de 2,5 la mie

Un șofer care a comis un accident soldat cu moartea unei tinere și rănirea gravă a alteia a scăpat de închisoare

Accidentul rutier foarte grav din septembrie 2020, soldat cu decesul unei tinere în vârstă de 19 ani și rănirea gravă a altei tinere
Accidentul rutier foarte grav din septembrie 2020, soldat cu decesul unei tinere în vârstă de 19 ani și rănirea gravă a altei tinere

Trei răniți, mașini și garduri avariate, după ce un băiat de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina mamei

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat