Mai multe perechi de încălțăminte în valoare de 5.000 de lei, precum și o plasmă de 2.700 de lei au fost furate din două case construite recent în zona „Laniște” a cartierului Burdujeni, iar hoțul a fost identificat de poliție în persoana unui muncitor care a lucrat la construcția unuia dintre imobile.
Joi dimineață, Marian S., de 19 ani, din municipiul Suceava, a anunțat poliția că persoane necunoscute i-au furat plasma din casă. La fața locului, polițiștii au găsit o altă casă spartă, proprietar Cristina C., de 30 de ani, din care fuseseră furate 23 de perechi pantofi bărbătești și 23 de perechi de cizme.
În urma cercetărilor, oamenii legii au reușit să-l identifice pe unul dintre suspecți, un anume Marcel C., de 33 de ani, din orașul Salcea, care a lucrat la construcția casei Cristinei C. și care avea cheia de la imobilul acesteia.
Respectivul, susține poliția, nu a acționat singur, ci împreună cu alți indivizi din Salcea, Nicolae H. , de 46 de ani, Tică L., de 25 de ani, și Marius L., de 26 de ani.
Bunurile furate, au mai stabilit oamenii legii, au fost transportate cu un taxi și vândute tot unui individ din Salcea, Amfilofie Ț., de 48 de ani. Acesta din urmă s-a ales și el cu dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la furt calificat.
„Banii obținuți au fost împărțiți între cei patru suspecți și cheltuiți ulterior. Bunurile au fost recuperate și restituite părților vătămate, mai puțin două perechi de pantofi și 11 perechi de cizme, care nu au fost încă găsite”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Cei patru suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ieri procurorii au decis cercetarea acestora în stare de liberate.
Scule electrice de 5.200 de lei, furate dintr-o casă în construcție
Poliția a fost sesizată în urmă cu două zile și despre un furt dintr-o casă aflată în construcție pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Fălticeni.
Furtul s-a petrecut în noaptea miercuri spre joi (27/28 iulie), fiind reclamată dispariția mai multor scule electrice, valoarea acestora fiind estimată la circa 5.200 de lei.
Imobilul respectiv, informează poliția, nu era prevăzut cu sisteme de închidere sau pază, astfel încât misiunea hoților a fost una foarte ușoară.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, precizează poliția.





