Încă un tânăr din Republica Moldova, student la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, a fost pus sub acuzare în dosarul drogurilor ascunse în borcane cu gem și brânză cu smântână.
După ce sâmbătă, 16 aprilie a.c., a fost arestat preventiv Toader Craveț (20 de ani), din orașul Soroca, student în anul II al Facultății de Istorie și Geografie, prins în flagrant în timp ce încerca să vândă 500 de grame de canabis, contra sumei de 2.300 de euro, în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a ajuns luni seară un coleg de facultate de-al traficantului, tot un student moldovean.
Petru Diaconu, în vârstă de 20 de ani, din Republica Moldova, a fost audiat ore în șir de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, după care, luni seară, în jurul orei 20:00, a primit ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
Ieri, studentul moldovean a fost adus din nou în fața procurorilor, iar în final anchetatorii au decis să ia față de acesta măsura interdicției de a părăsi municipiul Suceava pe perioada cercetărilor.
Diaconu, susțin surse judiciare, l-ar fi ajutat pe Craveț în aducerea drogurilor din Republica Moldova la Suceava.
Din informațiile noastre, pachetele în care erau droguri ascunse printre alimente erau trimise pe numele lui Petru Diaconu. Acesta din urmă locuia împreună cu Toader Craveț într-un apartament închiriat pe strada Lazăr Vicol, din cartierul George Enescu al municipiului Suceava.
Craveț a fost arestat pentru trafic de droguri, după ce a fost prins în timp ce vindea jumătate de kilogram de canabis.
Stupefiantele au fost trimise din Republica Moldova în România, după ce au fost porționate, învelite în hârtie velină de reviste și apoi în folie din polietilenă impermeabilă, după care au fost introduse în borcane cu gem de mere sau brânză cu smântână.
Ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Suceava continuă cercetările pentru identificarea eventualilor complici ai celor doi și a furnizorilor de droguri.