Încă un român a murit din cauza rujeolei. Numărul deceselor a ajuns la 32. Peste 8.000 de cazuri cu această boală, confirmate în România, în mai puțin de un an

Încă un român a murit din cauza rujeolei. Este vorba de o persoană în vârstă de 29 de ani din județul Dolj, la care a fost confirmată boala în februarie 2017, iar primele simptome ale complicației postrujeolice au apărut în iunie, scrie Mediafax. Numărul deceselor a ajuns astfel la 32, de la debutul epidemiei, potrivit CNSCBT.Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a anunțat că numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până vineri, este de 8.246, cu 229 de cazuri mai multe față de săptămâna trecută.De la debutul epidemiei, respectiv din toamna anului trecut, și până acum, s-au înregistrat 32 de decese din cauza rujeolei, dintre care opt în județul Timiș, șase în județul Arad, șapte în județul Dolj, trei în județul Caraș Severin și câte unul în județele Bihor, Cluj, Călărași, Satu Mare, Vaslui, Galați, Mureș și București.

Recomandări

Vaccinarea împotriva rujeolei a scăzut la sub 50 la sută și avem în Suceava peste 200 de cazuri de boală în acest an

Creștere vertiginoasă a numărului de cazuri de tuse convulsivă confirmate în județul Suceava, atenționează DSP

O nouă epidemie se răspândește în Europa, România fiind la fel de afectată – cea de tuse convulsivă

Creștere accelerată a numărului cazurilor de rujeolă, în martie și aprilie. Jumătate dintre cei confirmați au necesitat internare