După fundașul Claudiu Streinu, care nu s-a mai prezentat la antrenamente de două săptămâni, mai nou și mijlocașul Bogdan Botezatu a decis să renunțe. „M-am săturat să fiu a șaptea roată la căruță. Întrucât nu mi s-a dat șansa să joc nici măcar atunci când echipa conducea cu 7-0, mi-am dat seama că nu sunt dorit la echipă. De aceea am hotărât că nu are rost să mă mai păcălesc și mi-am găsit un serviciu bine plătit”, a mărturisit fotbalistul în vârstă de 21 de ani. Chestionat asupra acestui subiect, Marian Pană a declarat că-i pare rău că s-a întâmplat așa, menționând că nu poate să-i introducă simultan în teren pe toți cei 24 de jucători pe care-i are în lot. „Din păcate, Streinu și Botezatu nu au mai avut răbdare. Nu putem sacrifica obiectivul echipei de dragul de a da unuia sau altuia șansa să joace. În momentul în care vom avea un avans confortabil în fruntea clasamentului, vă garantez că fiecare component al lotului va avea șansa să intre pe teren și să arate ce poate”, a adăugat tehnicianul sucevean.



