Încă o femeie din județul Suceava a fost păcălită prin telefon că fiul ei a avut un accident rutier, se află în spital, nu poate vorbi, și trebuie să trimită urgent bani pentru a-l scăpa de închisoare.
Scenariul care a funcționat în zeci de cazuri până acum, numai la noi în județ, continuă să funcționeze, deși acest gen de escrocherie a fost prezentat pe larg în cotidianul nostru.
De data aceasta, victima, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, este o femeie de 58 de ani, Ludmila T., din orașul Gura Humorului.
Joi după-amiază, respectiva a primit un telefon de la un bărbat care i-a spus că este fiul ei și că a avut un accident rutier, în urma căruia a fost transportat la spital și are un aparat la gât. „Fiul” i-a mai spus femeii că a dat cu mașina peste un copil și are nevoie urgent de 4.000 de lei, pentru ca familia victimei să își retragă plângerea.
Motivând că nu prea poate vorbi din cauza aparatului de la gât, bărbatul i-a spus Ludmilei T. că i-l dă la telefon pe avocatul care se afla lângă el.
„Continuând cu același scenariu, presupusul avocat i-a întărit convingerea că trebuie să trimită suma de 4.000 de lei pentru ca fiul ei să nu aibă probleme”, explică purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu.
Ludmila T. a mușcat momeala și, fără să stea prea mult pe gânduri, s-a dus la cel mai apropiat serviciu de transfer bancar și a trimis cei 4.000 de lei pe numele așa-zisului avocat.
La scurt timp după trimiterea banilor, a fost sunată din nou de falsul avocat, care i-a spus că a murit copilul accidentat de fiul ei, motiv pentru care trebuie să mai trimită 6.000 de lei.
Între timp, însă, Ludmila T. și-a sunat adevăratul fiu, iar acesta i-a spus că nu a pățit nimic, nu a fost implicat în nici un accident, femeia dându-și seama că a fost vorba de o înșelăciune.