Campania „1 centimetru de fapte”

Încă trei nebulizatoare donate de Crucea Roșie către Serviciul de Ambulanță Suceava

Încă trei nebulizatoare donate de Crucea Roșie către Serviciul Județean de Ambulanță Suceava

În contextul creșterii numărului de persoane infectate cu Sars-Cov-2, Crucea Roșie Suceava continuă activitățile de susținere a celor care se află în prima linie a luptei împotriva coronavirusului.
Luni, 3 august, au fost donate către Serviciul Județean de Ambulanță Suceava încă trei nebulizatoare, atât de necesare pentru dezinfectarea ambulanțelor cu care sunt transportați pacienții în cazul unor urgențe medicale. Cele trei nebulizatoare urmează să ajungă la stațiile de ambulanță din Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc. Valoarea totala a donației este de 48.000 de lei, iar banii provin din campania de strângere de fonduri „1 centimetru de fapte”, realizată de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi.

Încă trei nebulizatoare donate de Crucea Roșie către Serviciul de Ambulanță Suceava
Încă trei nebulizatoare donate de Crucea Roșie către Serviciul de Ambulanță Suceava
Încă trei nebulizatoare donate de Crucea Roșie către Serviciul Județean de Ambulanță Suceava
Încă trei nebulizatoare donate de Crucea Roșie către Serviciul Județean de Ambulanță Suceava

Recomandări

Omul de afaceri Ștefan Mandachi a donat 500.000 de euro, prin Fundația Jeni Mandachi și Crucea Roșie, pentru construcția unui spital în Gura Humorului

11 tiruri de la Crucea Roșie au plecat ieri spre Ucraina. Încă un copil s-a născut într-o tabără de refugiați din județ. Măicuțele de la Agapia s-au reîntors în Vama Siret să sprijine refugiații