Încă șase cazuri de gripă nouă, confirmate astăzi în municipiul Suceava



Încă șase cazuri de gripă nouă, confirmate astăzi în municipiul Suceava
Încă șase cazuri de gripă nouă, confirmate astăzi în municipiul Suceava

Patru elevi ai Școlii Creștine Particulare Filadelfia din municipiul Suceava au fost diagnosticați cu gripă cu virusul AH1N1. Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, doctorul Ludovic Abiței, boala a fost confirmată la patru elevi cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, care au început să prezinte primele semne de boală în 30 octombrie. Elevilor le-au fost recoltate probe biologice ce au fost transmise spre analiză Institutului Cantacuzino din București, în această seară fiind confirmată și infecția cu virusul AH1N1.
DSP are sub supraveghere alți doi copii suspectați că au contactat boala, profesoara lor fiind și ea în atenția specialiștilor acestei instituții.
Astăzi, Institutul Cantacuzino din București a confirmat prezența infecției cu virusul AH1N1 și la doi bărbați, de 23 și respectiv 52 de ani, care au călătorit în Ucraina.La Suceava, Direcția de Sănătate Publică mai are sub supraveghere și alte două cazuri de persoane care au călătorit în Ucraina și prezintă simptome de boală.
În ultima săptămână, îmbolnăvirea cu gripă de tip nou a mai fost confirmată în cazul a două persoane care au venit din Olanda, precum și a altor trei, dintre care doi bărbați și o femeie, întoarse din Anglia.