Zi de zi, în ziarele centrale, și nu doar în cele de specialitate, citim extrase din stenogranele ce conțin interceptări ale diverselor dialoguri purtate între „oamenii de fotbal”, adică acei presupuși domni care s-au orientat către cea mai sigură mașină de spălat bani. Uneori, ca bonus, vin și televiziunile cu fragmente de dialog, interpretate de angajații acestora care, oameni cu carte fiind, pronunță impecabil, articulat, cu dicție, ceea ce în original trebuie să fi sunat ca-n dosul gării sau ca în curtea pârnăii în timpul plimbării zilnice. Cele mai vesele momente sunt însă cele în care, trecând peste propriul instinct de conservare, câte unul dintre tâlhari apare personal pe ecran și grohăie câte una antologică, așa cum s-a întâmplat sâmbătă, când am avut privilegiul de a mă holba la Tata Jean, ăla poreclit „Lordul”. Ei bine, inventatorul „cooperativei”, dotat cu un tupeu pe care doar I.Q.-ul (negativ!) i-l poate general, a explicat, în doar câteva mugete, cum stă treaba cu „atențiile” pentru arbitri care, nu-i așa?, se încadrează în tradiționala ospitalitate românească. Restul, grohăia Lordul, sunt doar invenții și răutăți, și numai cine nu trăiește în interiorul „fenomenului” (aici mi-a rupt gura, parcă-l auzeam pe Corleone însuși, de unde concluzia că borfașii rulează cam același vocabular, fie ei milițieni-pușcăriași sau doar boșorogi care au fentat pârnaia o viață) nu știe că la fel e peste tot în lume!! Care lume, mă, nenorociților!? În care lume de pe lumea asta și de pe cealaltă ați fi putut voi să jonglați cu zecile și sutele de miliarde fără să vă întrebe nimeni de sănătate? În care țară în care arbitrii sunt legați, în frunte cu șefii lor, tot din doi în doi ani, n-ar fi fost legați și șefii cei cu nume din Mafie? Cum e posibil ca Nașu’, în loc de demisia la umbra căreia să-și aștepte încătușarea, să apară în conferințe de presă și să ceară fără pic de jenă ca toți cei care „știu ceva” să se adreseze (ptiu!, piei Satană!) justiției?… Când el însuși, împreună cu banda, a desființat Craiova pe motiv că patronul acesteia (cu nimic mai puțin penal) a îndrăznit să se adreseze, ați ghicit, justiției! Repet poate a mia oară: defectul major al „fenomenului” e că în el există încă prea mulți oameni liberi.