Cercetări poliție

Încă o tânără tâlhărită de telefon pe bulevardul George Enescu



La nici două săptămâni după ce o tânără a fost jefuită de telefon în timp ce se deplasa pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, o altă fată a trecut printr-o experiență similară. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Mihaela I., de 28 de ani, din municipiul Fălticeni, se întorcea duminică, în jurul orei 22.00, la apartamentul pe care l-a închiriat în municipiul Suceava, în cartierul George Enescu. Tânăra a vorbit la telefon pe drum, iar când a ajuns în fața scării de bloc, din spatele ei a venit un bărbat care i-a smuls telefonul din mână și a luat-o la fugă, dispărând printre blocuri.
Primul caz s-a petrecut pe aceeași stradă, pe 18 februarie a.c., în jurul orei 19.30. Același scenariu: victima se îndrepta spre domiciliu și vorbea la telefonul mobil. La un moment dat, din spate a venit un individ necunoscut care a încercat să-i smulgă telefonul din mână. Tânăra s-a împotrivit cât a putut, însă agresorul a împins-o, reușind să-i ia telefonul, după care a fugit printre blocurile din zonă. Victima a sunat la 112, însă polițiștii ajunși în câteva minute la fața locului nu au mai reușit să dea de urma autorului.
„Cercetările continuă în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciului”, a transmis, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, subcomisarul Ionuț Epureanu.



Recomandări

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie

„Tati, o să fie bine?”, este întrebarea unui copil de 11 ani din municipiul Suceava diagnosticat cu o formă agresivă de cancer

Eric Butnariu, unui copil de 11 ani din Suceava, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer
Eric Butnariu, unui copil de 11 ani din Suceava, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer

„Angajatul” ANAF care a sunat să-i restituie o parte din impozitul pe profit l-a țepuit pe un sucevean cu 87.000 de lei

”Angajatul ANAF” l-a îndrumat telefonic pe sucevean să urmeze anumiţi paşi în urma cărora acesta a efectuat un transfer bancar în valoare de 87.000 de lei către un alt cont bancar
”Angajatul ANAF” l-a îndrumat telefonic pe sucevean să urmeze anumiţi paşi în urma cărora acesta a efectuat un transfer bancar în valoare de 87.000 de lei către un alt cont bancar