Poliția municipiul Suceava a fost sesizată miercuri, la ora 07.10, de o femeie de 84 de ani, din localitate, despre faptul că marți, în jurul orei 11.15, doi bărbați necunoscuți i-au sustras din locuință suma de 4.200 lei.Din primele cercetări, polițiști au stabilit faptul că, marți, la ușa persoanei vătămate s-au prezentat doi bărbați necunoscuți îmbrăcați în salopetă care i-au cerut să-i primească în apartament pentru a verifica conductele de apă rece deoarece se aud zgomote pe instalație. Astfel, în timp ce reclamanta era în bucătărie cu unul dintre bărbați, celălalt a sustras din sufragerie suma de 4.200 lei, după care au plecat. Victima a constatat abia a doua zi furtul sumei de 4.200 lei și a sesizat poliția.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.





