Toți visăm… așa începe tot, ca într-un vis. Era așa limpede că eram făcuți unul pentru altul… era limpede că eram singura femeie dintre toate cele din jurul tău care te putea iubi, cu toate că nu aveam si nu am nici cea mai vagă idee în legătură cu ce e iubirea. La fel și cu fericirea, tristețea și cu dorul. Știu doar că nu poți să ai niciuna fără celelalte trei. De când mă știu mi-am impus tendința de a fi genul de femeie care, dimineața, când picioarele îmi lovesc podeaua, până si demonul să strige “La dracu, s-a trezit!” și uite așa am avut putere sa lupt! Am luptat pentru toate iubirile mele, în speranța că o să merite. Am luptat să o uit pe prima, pe a doua, pe a treia… și de fiecare dată realitatea mi-a dat palme grele peste față. Nu este adevărat că sunt dură, că sunt indestructibilă. Și eu sufăr, și eu mă sparg în bucăți, doar că am învățat să nu fac zgomot…
E sâmbătă și… și sunt greu de iubit și imposibil de înțeles! Lumea asta mi se pare mie sau e prea plină de persoane singure îndrăgostite și de cupluri care se prefac că se iubesc? Iubirea pare mai mult o convorbire telefonica într-un asemenea context, dacă la capătul firului ți se răspunde “Greșeală”, trebuie să închizi. Și brusc m-au luat 10.000 de fiori, fiori care îmi aleargă pe spate fără nici o grijă… mă gândesc la tine… mă gândesc la tine și zâmbesc, e incredibil cât mă faci de fericită chiar și atunci când nu ești cu mine. Sunt fracțiuni de secundă când simt că te disprețuiesc, trist e că în rest sunt proastă și te iubesc. Dragostea are prostul obicei de a-i reduce persoanei în cauză nivelul de inteligență, pentru că la sfârșitul unei relații tot ce rămâne este celebra replică: “Sunt un prost!”. Cei care cred că dragostea este roz și “fix” egală cu fericirea se înșeală amarnic! Dragostea înainte de toate… înseamnă lacrimi, înseamnă luptă; o luptă cu tot ceea ce simțim și gândim, înseamnă sacrificiu și compromisuri. Dragostea este un război, care nu poate fi câștigat decât prin trudă și suferință.
Azi nu mai suntem nici prieteni, nici dușmani, nu ne mai declarăm război, dar nici nu ne împăcăm. Azi suntem pur si simplu doi oameni pe care i-au despărțit vremurile și întâmplările, doar niște străini cu amintiri, în timp ce iubirea noastră zace moartă undeva printre stele si alte iubiri pierdute… Oamenii se despart, dar nu se uită! Inima unei femei nu e niciodată liberă. Ea ori simpatizează, ori iubește, ori încearcă să uite… cumva ajung mereu să mă învârt în jurul aceleiași întrebări “ A venit timpul să renunț?”.
Îmi pare rău, nu cred în oameni, nu mai cred în suflete pereche! Urăsc persoanele care ies din camera mea fără să închidă ușa, dă-ți seama pe cele care ies din viața mea! În toată necredința asta a mea am făcut multe persoane să sufere, doar pentru că una m-a rănit. Nu am iertat pe nimeni… nu m-a iertat nici pe mine! Am urât oameni care chiar nu îmi făcuseră nimic, lăsându-mă înșelată de aparențe și de vorbele altora, știu că am greșit și dacă ajută la ceva, mi-am învățat lecția. Nu suferința m-a schimbat cel mai mult, ci răutatea oamenilor… am avut atâtea zile proaste încât când îmi merge bine, mi se pare ceva ciudat. Oamenii m-au obosit cu reproșurile și cu nepăsarea lor, știți ce simt pentru oamenii fără conștiință, fără moralitate, care vor sa lase impresia a ceva ce nu sunt? Știți ce simt pentru oamenii care manipulează alți oameni din prisma unor calități umbrite, false? Dispreț. Nimic mai mult.
Dragă Trecutule, îți mulțumesc pentru toate lecțiile pe care mi le-ai dat. Dragă Viitorule, acum sunt pregătită!
Și am plecat… am închis o ușă, fără să îți spun de ce … pur și simplu am plecat! Vroiam să te las pe tine să-ți dai seama ce n-a mers.. probabil nici în ziua de azi nu ai înțeles de ce am plecat, probabil încă mă înjuri printre dinți pentru asta, dar ce era să fac? Dacă ai fi fost tu în locul meu ai fi găsit o altă soluție ? O soluție mai bună? Nu cred… nu te aflai tu în situația în care mă puneai în fiecare zi!
E trist… când cineva pe care îl cunoști, brusc, se transformă în cineva pe care îl cunoșteai. Și sunt momente când în mine își face loc sentimentul de dor și-mi spun “Gata, azi îl caut!”. Dar azi, se transformă în mâine, iar mâine se transformă în cândva. Și acel “cândva” devine „niciodată” și uite așa le uiți pe toate …
Mădălina-Maria HUȚU
