După ce vineri, în ziua deschiderii ediției a XIV-a a Festivalului de blues, am fost udați, am dârdâit și ne-am încălzit abia spre sfârșit, cu senzaționalul jam session de pe scenă, ziua a douane-a adus soarele mult dorit, astfel că și publicul s-a adunat în număr semnificativ mai mare. Prestațiile artiștilor au fost de o mare diversitate, deschiderea făcând-o fosta câștigătoare de la Vocea României Junior, ediția 2018, Maya Ciosa (& Band). Vocea foarte bună, însă blues-ul a fost mai degrabă jazz, conservatorista Maya și băieții din grup fiind parcă prea „tehnici”, prea profunzi pentru ceea ce înseamnă o seară de blues.
Primiți mereu cu căldură, Mike Godoroja & The Blue Spirit au adus în deschiderea recitalului un omagiu lui Robert Johnson, ne-au încântat apoi cu prelucrarea unei piese monumentale de-ale lui Dan Andrei Aldea, încheind cu o altă prelucrare de excepție: „Gallows Pole”, piesa lui Lead Belly, făcută cunoscută în lumea întreagă de Led Zeppelin. Au venit apoi Marius Dobra Band, „austriacul” fiind caîntotdeauna însoțit de muzicieni de excepție, publicul fiind topit de prestația lui Matthias Ihrybauer la clape. Întregul recital a fost de mare calitate, arătându-ni-l pe Marius Dobra într-o formă de zile mari. Finalul serii i-a aparținut lui Alice Armstrong, o vocalistăformidabilăși un entertainer de excepție. Alături de ea, alte două prezențe feminine: la tobe și, respectiv, backing vocal, aceasta de la urmăetalând o voce năucitoare în momentele în care a preluat solistica vocală în piesa de final, „Speed Dial”, single-ul lansat de curând și care ne-a pus în mișcare pe toți cei prezenți. Dacă mă întrebați pe mine (dar și pe mulți dintre cei cu care am dezbătut cazul), vocea acesteia e chiar mai bună decât a lui Alice!
Duminică, 9 iulie
Obișnuitul pelerinaj de dimineață
Înainte de prânz, ne-am dat întâlnire, caîn fiecare an în zilele Festivalului, la mormântul lui Fane Adumitroaie, pentru a-i aduce cuvenitul omagiu prietenului nostru care dă numele Festivalului. Au fost acolo Laura, soția și marea iubire a lui Fane, cea care a refuzat să-și mai schimbe vreodată numele de Adumitroaie, plus câțiva prieteni de-ai lui Fane, iar de cântat au făcut-o Vali Răcilă(însoțit și acum de David, puștiul din care va ieși în curând un bluesman de mare calitate) și Hanno Hoefer. S-a cântat exact ce vă imaginați, iar Fane cu siguranță că s-a bucurat Acolo. Mie mi-a mers la suflet mai ales „You Got the Silver”, iar pentru cadimineațasă fie memorabilă, „cântarea” s-a mutat câțiva metri mai încolo, unde odihnește de vreo juma’ de an și „Droguleț” (Viorel Lepcaliuc), și el cândva chitarist, prieten cu Vali și cu Hanno.
Ultima seară: Fenomenul planetar Philip Sayce
Ultima seară a Festivalului a debutat cu Wanted, un grup de viitor, care ne-a plăcut nu numai fiindcă vocalistul este sucevean ori fiindcă ne-a povestit că una din cele mai grozave momente din viața sa a fost cel când, la ediția din 2019 a Festivalului, l-a văzut aici pe idolul său, Robben Ford. După ei, a urcat pe scenă un trio numit Axis, din a cărui componențăam înțeles că fac parte și doi sârbi, alături de Dan Iliescu, vocal și chitară. Vă mărturisesc că deși îl apreciez pe Dan, produsul muzical m-a dezamăgit, cei 3 părând adesea că interpretează chestii diferite. Penultimul nume din Festival, Rareș Totu’s Midnight Sun,a adus ceea ce se aștepta: câteva solouri de o calitate excepțională ale lui Rareș, puțin mâhnit că nu a putut fi alături de el și de noi Aminda, a cărei stare de sănătate nu i-a permis acest efort.
Închiderea Festivalului a făcut-onu un chitarist, nu un compozitor, nu un muzician excelent, ci unul de-a dreptul fenomenal: Philip Sayce, galezul devenit canadian și ulterior american, aflat într-un turneu mondial in care și-a găsit timp pentru a ajunge și la noi. Noi, cei care am mai văzut chitariști live (inclusiv pe deja amintitul Robben Ford, pe Josh Smith, chiar și pe Eric Gales, ca să nu mai spun și despre Lance Lopez,care a cântat la „Thales” Fălticeni în 2010!) și l-am văzut alaltăieri seară și pe Philip Sayce, am căzut de acord că e chiar mai impresionant decât aceștia! Că suntem privilegiați să-l fi avut în fața ochilor și de a-l fi ascultat pe uluitor de rapidul chitarist care a purtat și un dialog de o eleganță și de o profunzime cu totul speciale cu publicul, într-o engleză de o acuratețe pe care n-am fi bănuit-o posibilă la un galez.
A fost finalul apoteotic al uneia din cele mai bune ediții ale Festivalului, fapt ce mă face să-i mai aduc încă o dată toate mulțumirile lui Bobby Stroe, să-i urez putere și răbdare și de acum înainte, pentru a ne mai bucura sufletele cu asemenea evenimente. Un salut respectuos și instituțiilor care au contribuit la reușita acestui Festival, în primul rând Primăriei, Consiliului Județean și Centrului Cultural Bucovina, Jandarmeriei și ISU, prezențe discrete în peisajul evenimentului. De asemenea, mulțumiri tuturor sponsorilor.
