Încă doi pași

În articolul meu precedent de la această rubrică (scris cu vreo 5 ore înaintea începerii meciului dar, din nefericire, apărut doar în ediția online de sâmbăta trecută), încercam să argumentez că pe Anglia s-ar fi cuvenit să o batem. Pronosticul mi-a ieșit, ba am mai și convins niscai prieteni buni, suficient de pricepuți la „fenomen” încât să o fi făcut și fără sugestia mea, să facă niște bani la pariuri. Au jucat, au câștigat vreo 500 de lei investind 100, ceea ce mă face fericit și pe mine, deși poate nu vă vine să credeți. Mai mult, ieri m-au trimis tot pe mine să ridic banii și să le mai plasez un pariu pe… ați ghicit!, victoria României și în meciul de aseară. Când scriu articolul ăsta, mai sunt 6 ore până la începutul meciului, care îmi doresc să fie unul de vis, să devină legendă, să lanseze cumva oficial sintagma „generația de platină”, care deja începe să își facă loc în spațiul public. În principiu, ne-ar face în egală măsură fericiți calificarea și de pe locul 2, adică după o înfrângere în fața Franței, ori de pe locul 1 la golaveraj, adică să facem doar egal în meciul cu Franța. Însă pentru frumusețea momentului, pentru triumful deplin, ar fi chiar frumos să câștigăm cu 5 victorii. În plus, zău că merită prietenii mei să mai câștige de încă 2 ori (fiindcă meciul de ieri presupun că deja a ieșit cum au pariat ei!). Așadar, mizez pe un 2-1 sau 3-1 pentru noi, dar și pe faptul că autorii golurilor, dacă vor fi dintre cei care au deja un galben, să nu fie atât de idioți încât să-și (mai) fi scos tricoul încă o dată, și astfel să rateze semifinala. Unde, indiferent cum, sunt sigur că ajungem.