Măsuri

În zona de protecție a monumentelor UNESCO nu se vor construi hoteluri și pensiuni



Primarii localităților în care se află monumente UNESCO nu vor mai acorda autorizații celor care vor să construiască hoteluri, pensiuni și alte clădiri în zona de protecție a mănăstirilor și bisericilor. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că în cursul zilei de ieri a avut o întâlnire cu reprezentanții primăriilor din toate localitățile în care se află monumente UNESCU sau monumente pentru care s-a solicitat includerea în patrimoniul UNESCU, precum și cu responsabilii cu probleme de urbanism, arhitectul șef al județului și cu un reprezentant al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în urma discuțiilor stabilindu-se o serie de măsuri în vederea respectării unui anumit regim al construcțiilor. Flutur a făcut referire în special la monumentele din localitățile Suceava, Gura Humorului, Arbore, Mănăstirea Humorului, Vatra Moldoviței, Pătrăuți, Putna, Dolhasca și Mănăstirea Dragomirna.
Șeful administrației județene a precizat că în viitoarele Planuri Urbanistice Generale vor fi introduse reguli extrem de stricte cu privire la construcțiile din zona de protecție din jurul mănăstirilor. „Le-am cerut primarilor o exigență sporită în autorizarea construcțiilor, dar și să delimiteze o zonă de protecție în jurul monumentelor pentru ca acestea să nu mai fie invadate de hoteluri și pensiuni. Nu vrem să se ajungă în situația în care turiștii să caute o mănăstire printre hoteluri și cabane”, a declarat Flutur. El a mai adăugat că vrea să-i atenționeze pe toți cei care tranzacționează terenuri în apropierea mănăstirilor, în special păduri, că în zonele respective nu se vor mai putea face defrișări pentru a se construi cabane sau pensiuni. De asemenea, Gheorghe Flutur a precizat că în cadrul discuției de ieri s-a discutat și problema devierii traficului greu din zona mănăstirilor Arbore și Sucevița.
Nu în ultimul rând, șeful administrației județene a precizat că va solicita ministrului Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea, alocarea unor fonduri pentru ca primăriile în care există monumente UNESCO să poată să-și reînnoiască Planurile Urbanistice Generale.