„În timp de furtună”
„Pericolul de a fi lovit de trăsnet e numai atunci iminent când tunetul și trăsnetul urmează imediat unul după altul. Dacă între fulger și tunet poți număra 24 de bătăi ale pulsului, furtuna este la depărtare de deci de kilometri, chiar dacă numeri numai 6-8 bătăi de puls, încă nu e pericol…În câmp deschis să te feresci de apă și de mocirle și de toate obiectele ce se înalță până la patru metri. Să nu te adăpostesci niciodată sub vreun arbore. Să nu alergi și să te înferbânți, ci să mergi încet…În genere frica de a fi lovit de trăsnet este exagerată. S’a constatat că dintre 50.000 de morți numai unul a fost lovit de trăsnet”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul I, nr. 2, Cernăuți, Duminecă 5/17 Maiu 1891.
„Pierderi teritoriale…”
„Luni, în 7 Mai 1918, în ziua de Sf. George, s-a încheiat pacea între Puterile Centrale și România. Pierderile teritoriale ale României sunt destul de însemnate…Înspre Bucovina, rectificările de frontieră cuprind un teritoriu de 1800 km pătrați. În colțul dintre Transilvania și Bucovina, noua frontieră duce de pe muntele Ceahlău, peste Bistricioara și muntele Bivol, înspre Cornu-Luncii. Ea cuprinde satele Borca, Drăgoiasa, Șarul Negri, Șarul Dornei, Arenii, Broșteni, Găinești ș.a. Înspre est, noua frontieră o ia mai în jos de Sirete la punctul numit «La Țară» și duce peste Cândești dincolo de Herța, la lunca de lângă Nouasuliță”.
„Viața Nouă”, Anul V, nr. 1, Mai 1918.