„În țara asta nu există un idiot notoriu. Facem fiecare cu schimbul”

Am adaptat citatul la situația de fapt de pe meleagurile astea. Am auzit foarte des pe stradă și în mediul on-line oameni care se întrebau: „de ce mai stau eu în țara asta?”. Și apoi tot ei își răspundeau: „de idiot ce sunt”. Mulți au dreptate. Foarte mulți dintre noi părem în ochii noștri și ai altora niște idioți notorii din cauză că preferăm să ne zbatem într-un surogat de existență la limita absurdului. Sunt sigur că toți avem anumite motive să ne flagelăm. Suferința cărnii e pasageră și necesară într-o viață dată cică pentru asta. Suferința spiritului reprezintă adevărata penitență.
Am spus de multe ori că mi se pare foarte trist faptul că orice legumă are drept de vot. Continui să cred asta. Însă mi-am dat seama că există o tristețe mai mare. Anume aceea că oricine poate candida. Oameni fără școală. Oameni care nu cunosc limba română, care nu cunosc istoria acestei țări. Ba chiar unii care declară că ziua națională a României e una de doliu. Tot felul de ființe puse doar pe căpătuială. Și asta nu e ceva ce dobândesc pe măsură ce se plimbă în limuzine și mulg spornic din ugerul plin de bani publici. E ceva ce face parte adânc din fibra lor. Nu generalizez, sunt și excepții pe care le cunosc personal. Dar din păcate turma stabilește percepția. Deciziile proaste afectează viața tuturor.
Știu foarte bine că astea sunt drepturi garantate prin Constituție și că sunt la baza democrației. Toți facem mare caz de asta. Însă uităm cu desăvârșire că democrația se trăiește și folosește cu uneltele potrivite. Altfel riști să te rănești. Nu se poate democrație fără opinie publică. Nu se poate democrație fără educație. Nu se poate democrație fără patriotism. Nu se poate democrație fără încredere în stat. Nu se poate democrație fără responsabilitate. Nu se poate democrație fără controlul poporului asupra puterii concentrate în mâinile a trei sute de oameni. Avem noi ceva din toate astea? Nu! Avem din belșug doar areactivitate. Să dai ștampila de vot unui popor nepregătit e ca și cum ai da unui copil o mitralieră cu piedica trasă.
Mârâim pe la colțuri că nu ne convine una sau alta. Cu toate astea ieșim la vot în proporție de 30%. Ne lamentăm de zeci de ani că avem de ales între două rele și, nu-i așa?, alegem răul cel mai mic. E o utopie posibilitatea garantată că oricine poate candida. Poți face asta fără forță financiară? În niciun caz. Și uite inegalitatea chiar din startul ecuației. Ce ne-au adus 30 de ani de democrație și deschidere către „lumea civilizată”? Transformarea într-o societate de consum care importă toate rebuturile. Câmpuri în paragină. Agricultură zero. Industrie zero. Cel mai mare exod pe timp de pace. Slujitori la alții pentru „un trai decent „. De ce nu putem avea traiul ăsta în țara noastră? Mentalitatea de argat înseamnă viață de argat. Că suntem ceea ce gândim.
Ne uităm în curtea vecinilor, dar știți ceva?, capra lor nu e moartă. Doar a noastră e. Nu ne văd vreun viitor. Ne chinuim de zeci de ani să realizăm o infrastructură civilizată. Rămâne doar pe hârtie. Din păcate viitorul e doar în alte țări. Alea care își respectă cetățenii. În care relația dintre stat și oameni se apropie cât de cât de egalitate. România e fascinantă doar la nivel emoțional. Prin doza ei de arhaism și de timp înghețat. Prin frumusețea vieții rudimentare. Căruța și fibra optică într-o simbioză atât de interesantă. Democrația și neoliticul. Discursurile „europene” și WC-urile din fundul curții. Conturile pe diferite rețele și foametea zilnică.
Sigur, Europa are și ea ghetourile ei mizerabile, dar farmecul României e unic. Am spus și am scris asta de multe ori. Mulți dintre voi mă percep veșnic nemulțumit și prea cârcotaș pentru cineva care nu are forța de a schimba ceva. Sunt nemulțumit tocmai pentru că îmi pasă prea mult de tot ceea ce e în jurul meu. Și nimic nu mi se pare prea mult pentru țara mea. Cât despre schimbare, ce pot să vă spun? Scriu de ani de zile în spațiul public, că a fost vorba de ziare, blog sau cărți. Îmi place să cred că dacă am reușit să ajung în inima și conștiința unui singur om, atunci tot efortul și toată expunerea au meritat.
Voi aduna textele pe care le-am publicat aici, în Monitorul de Suceava, într-un volum. Voi fi mai mult decât onorat să vi-l dăruiesc cât mai curând.